20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialBilanțul programului Erasmus: Risc de șomaj mai mic, mai multe oferte de...

Bilanțul programului Erasmus: Risc de șomaj mai mic, mai multe oferte de muncă și cupluri internaționale

Tinerii care au beneficiat de o bursă Eramus au cu 23% mai puține șanse să ajungă șomeri, primesc cel puțin o ofertă de muncă în timpul stagiului în străinătate și, în 33% dintre cazuri, își găsesc și partenerul de viață, arată o analiză efectuată de Comisia Europeană privind programul Eramus. Mai mult, oficialii europeni estimează că aproximativ un milion de copii s-au născut în urma întâlnirilor dintre studenții din program.

Astfel, studiul arată că probabilitatea ca studenții care au beneficiat de o bursă Erasmus să fie afectați de șomajul de lungă durată este redusă la jumătate, în comparație cu tinerii care nu au studiat sau nu au participat la activități de formare în străinătate, iar, la cinci ani după absolvire, rata șomajului lor este mai mică cu 23%.

Raportul arată că mai mult de o treime din stagiarii Erasmus primesc o ofertă de a lucra în întreprinderea în care își efectuează stagiul. În plus, unul din 10 stagiari și-a început propria afacere și mai mult de trei sferturi dintre ei intenționează să facă acest lucru sau își pot imagina că vor face asta. Mai mult, conform declarațiilor a 64 % dintre angajatori, personalului cu experiență internațională i se încredințează responsabilități mai mari.

Totodată, aproximativ 33% din foștii studenți Eramus au un partener de altă naționalitate, iar 27% dintre studenții internaționali își întâlnesc partenerul în timpul programului Erasmus. În acest fel, estimează Comisia Europeană, începând din 1987, este posibil ca aproximativ un milion de copii să se fi născut din cupluri formate datorită programului Erasmus.

Studiul, realizat de experți independenți, este cel mai mare de acest fel și se bazează pe feedback-ul primit de la aproape 80 000 de respondenți, printre care s-au numărat studenți și întreprinderi.

Studenții care beneficiază de finanțare prin programul Erasmus pot alege să studieze sau să efectueze un stagiu în străinătate.  În următorii șapte ani (2014-2020), în programul Erasmus+ se vor putea înscrie patru milioane de persoane, dintre care două milioane de studenți și 300 000 de angajați din învățământul superior. În plus, programul va finanța 135 000 de schimburi de studenți și de personal care implică țări partenere din afara Europei.

Cele mai citite

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă