18.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialUn prorector al Universităţii ”Babeş-Bolyai” dă în judecată GRAUR

Un prorector al Universităţii ”Babeş-Bolyai” dă în judecată GRAUR

Potrivit unui comunicat al lui Ioan Bolovan transmis, miercuri, Comisiei de Etică a UBB a stabilit, în urma audierii sale, că nu este vinovat de plagiat şi autoplagiat.

”În legătură cu documentul înaintat în data de 27 februarie 2018 Ministerului Educaţiei Naţionale de către asociaţia GRAUR Cluj-Napoca, prin care se solicită revocarea mea din Comisia de Istorie din cadrul CNATDCU pe motiv că apar în indexul creat de această organizaţie privată drept plagiator şi autoplagiator, precizez că am transmis acestei entităţi o copie după decizia Comisiei de Etică a UBB, prin care, în urma audierii mele, s-a emis rezoluţia că nu sunt vinovat de plagiat şi autoplagiat. Constatând faptul că GRAUR nu doreşte sincer cunoaşterea adevărului şi face lucruri incalificabile pentru nişte universitari profesionişti, dând dovadă de rea credinţă, îmi rezerv dreptul de a acţiona în justiţie asociaţia şi organele ei de conducere pentru atingerea demnităţii mele şi a imaginii publice personale, dar şi a UBB în cadrul căreia activez ca prorector”, se arată în comunicat.

Ioan Bolovan susţine că GRAUR a nesocotit decizia singurului for acreditat, conform legii, să se pronunţe asupra acuzelor care i-au fost aduse şi a continuat să îi menţină numele în trei poziţii în Indexul operelor plagiate redactat de această entitate, bazându-se exclusiv pe acuzaţiile jurnalistice ce i-au fost aduse pe un blog personal.

Asociaţia clujeană GRAUR, care se ocupă cu depistarea cazurilor de plagiat, a cerut, marţi, îndepărtatea persoanelor dovedite că au plagiat din structurile de decizie ale Ministerului Educaţiei, printre care se numără ministrul Educaţiei, Valentin Popa, dar şi rectori şi prorectori din mai multe oraşe. Printre numele menţionate se afla şi cel al prorectorului Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă