19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSocialUn medic psihiatru a fost condamnat la închisoare cu executare pentru falsificare...

Un medic psihiatru a fost condamnat la închisoare cu executare pentru falsificare de rețete

Medicul a fost găsit vinovat de fals intelectual în formă continuată.

Decizia de joi a instanței este definitivă şi executorie.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2008-2012, inculpata Diana Lilia Bandrabur, în calitate de medic psihiatru în cadrul Secţiei Exterioare de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a eliberat mai multe prescripţii medicale compensate integral pentru mai mulţi pacienţi care, în realitate, nu au apelat la serviciile medicale ale medicului respectiv, nu au fost consultaţi de cea în cauză şi nu au beneficiat de medicamentele prescrise de aceasta.

În cauză, procurorii au stabilit că medicul psihiatru s-a dovedit suspectată de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (115 acte materiale), complicitate la înşelăciune în formă continuată (115 acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (115 acte materiale) şi complicitate la uz de fals în formă continuată (115 acte materiale).

“Ulterior emiterii de către medicul în cauză a prescripţiilor respective, acestea au fost înmânate reprezentanţilor farmaciilor de pe raza judeţului Constanţa cu care medicul în speţă colabora, fie direct de către cea în cauză, fie prin intermediul altor persoane. La rândul lor, reprezentanţii farmaciilor au înaintat ulterior prescripţiile medicale false Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, alături de documentaţia aferentă, solicitând decontarea lor şi înregistrând astfel creşteri ale încasărilor din vânzări. Cele 115 prescripţii medicale emise fără respectarea dispoziţiilor legale au o valoare totală de 115.037 de lei şi au fost eliberate pe numele unor persoane care fie au un alt medic curant, fie nu suferă de boli psihice sau chiar erau decedate la data înscrisă pe reţetă”, se mai arată în rechizitoriu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...

Max Verstappen, de neoprit! Olandezul s-a impus în Marele Premiu al Chinei

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al Chinei, desfășurat duminică la Shanghai, a cincea etapă a Campionatului mondial de Formula...
Ultima oră
Pe aceeași temă