Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Bălţaţi, unde două autoturisme, un Volkswagen şi un Ford, s-au izbit frontal.
În urma impactului, şi-a pierdut viaţa şoferul autoturismului Volkswagen, în timp ce alţi cinci oameni au fost răniţi. Printre victime se află şi doi copii, unul dintre ei – o fetiţă de patru ani – fiind găsită de către echipajele medicale în stop cardio-respirator şi resuscitată. Cei doi copii au fost duși cu ambulanţele la Spitalul Sfânta Maria din Iași, iar cei trei adulţi răniţi în accident au ajuns la Spitalul Sfântul Spiridon.