12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSocialTăriceanu: E datoria fiecărei ţări să îşi dezvolte capacitatea de reacţie

Tăriceanu: E datoria fiecărei ţări să îşi dezvolte capacitatea de reacţie

„În noul context de securitate euro-atlantic, având prezente şi fiind conştienţi de diversele ameninţări hibride precum şi de existenţa şi dezvoltarea conflictelor asimetrice, precum şi constantele pericole teroriste, este de datoria oricărei ţări să îşi dezvolte capacitatea de reacţie prin înzestrarea la cele mai înalte standarde de eficienţă”, a susţinut Tăriceanu la conferinţa internaţională „Romanian Save and Rescue Forum”, organizată la Parlament.

Acesta a precizat că iniţiativa este cu atât mai importantă, cu cât România şi-a asumat alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.

„La rândul nostru, la nivel parlamentar, înţelegând pericolele potenţiale cu care ţara şi regiunea noastră se confruntă, am iniţiat împreună cu mareşalul Senatului Republicii Polone, pilonul parlamentar al Formatului Bucureşti 9, B9, platformă de dezbatere şi cooperare regională a problematicii de Apărare şi securitate specifice flancului estic al NATO. Alături de România şi Polonia, acest format (…) cuprinde şi celelalte ţări membre NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, adică Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Ungaria. Toate aceste ţări au înţeles necesitatea realizării convergenţei de vederi şi acţiuni unitare pentru contracararea ameninţărilor existente sau potenţiale. Primul summit parlamentar al Formatului B9 urmează să se concretizezela Bucureşti, în perioada 17-19 aprilie”, a adăugat preşedintele Senatului.

Tăriceanu a spus că această iniţiativă se înscrie în rândurile eforturilor comune ale clasei politice şi ale comunităţii de business care activează în domeniul înzestrării, Securităţii şi Apărării de a asigura cele mai bune mijloace şi opţiuni necesare îndeplinirii de către instituţiile şi organismele abilitate a misiunilor încredinţate.

Cele mai citite

Trafic de droguri la Satu Mare. Trei persoane au fost reținute

La data de 22.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au decis reținerea a...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Șeful serviciului israelian de informații militare a demisionat, ca efect al atacului Hamas din 7 octombrie

Șeful serviciului de informații militare din armata Israelului (IDF), Aharon Haliva, a demisionat, în contextul anchetei asupra atacului Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă