11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialStelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, eliberat condiţionat

Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, eliberat condiţionat

La Tribunalul Constanţa s-a judecat contestaţia formulată de Stelian Fuia împotriva sentinţei date de Judecătoria Medgidia, care, în luna ianuarie, respinsese ca nefondată solicitarea de eliberare condiţionată depusă de fotul ministru.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au rămas în pronunţare, iar luni au dat decizia, admiţând, ca fondată, contestaţia formulată de Fuia.

Astfel, rejudecând, instanţa a dispus eliberarea condiţionată şi punerea de îndată în libertate a lui Stelian Fuia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Decizia instanţei este definitivă.

Dosarul a fost trimis instanţei în mai 2014, fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia fiind acuzat de abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile aparţinând Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prin care ar fi fost favorizată firma cumnatului său, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei.

În februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat şi preşedinte al PDL Călăraşi, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în Cabinetul Ungureanu. El a condus ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 până la sfârşitul lunii aprilie a aceluiaşi an.

Stelian Fuia a fost, între anii 2004 şi 2006, vicepreşedintele PD Călăraşi, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a îndeplinit funcţia de prim-vicepreşedinte al PD Călăraşi. În ianuarie 2011 a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PDL. Stelian Fuia a demisionat din PDL la jumătatea anului 2012.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă