“Vă mulţumesc pentru faptul că în fiecare zi, într-un fel sau altul, sunteţi vocea mea în Parlamentul României. Astăzi, 21 martie, este Ziua Internaţională a Sindromului Down. Ştiu de la mama şi tata că problemele ţării sunt multe şi complicate, dar astăzi vă rog frumos să-mi acordaţi puţin din timpul dumneavoastră. Alăturat găsiţi un document despre felul cum învaţă copiii cu dizabilităţi din România şi despre cum ne puteţi ajuta. Eu şi alte zeci de mii de copii cu dizabilităţi din România avem nevoie de sprijinul dumneavoastră ca să putem merge la şcoală, o şcoală primitoare, alături de toţi ceilalţi copii, ca să putem trăi independent şi să putem întoarce contribuţia noastră către societate şi cei dragi. Eu am avut ocazia să trăiesc şi să merg la şcoală alături de toţi copiii un an de zile în Statele Unite ale Americii. Acolo am învăţat să spun primele cuvinte, la vârsta de 12 ani, mi-am făcut prieteni şi am fost în excursii. Acum, acasă, în România, nu merg la şcoală. Pentru că nicio şcoală nu este adaptată nevoilor mele. Incluziunea în educaţie este posibilă şi face minuni”, se arată în scrisoarea adaptată a Clarei, un copil de 13 ani cu Sindrom Down.
Directorul CEDCD, Mădălina Turza, mama Clarei, a subliniat că “ar trebui garantat prin lege accesul neîngrădit al copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă”.
“Am venit aici pentru a le spune parlamentarilor că educaţia este pentru toţi, copiii cu sindrom Down şi copiii cu dizabilităţi au dreptul să înveţe alături de toţi ceilalţi copii. Lucrurile se mişcă foarte încet şi succesele înregistrate de noi au fost doar prin intermediul instanţei. Astăzi îmi doresc ca Legislativul să audă mesajul nostru şi să înţeleagă că 20.000 de copii cu dizabilităţi în afara oricărei forme de învăţământ este o problemă foarte gravă. La fel de grav este că peste 31.000 sunt izolaţi în şcoli speciale, victime ale unor abuzuri teribile. Şi atunci avem nevoie să înţelegem că legislaţia internaţională şi drepturile omului ne obligă ca aceşti copii să înveţe alături de toţi ceilalţi. E nevoie ca oamenii care ne reprezintă astăzi în Parlament să spună: ‘Da, toţi copiii trebuie să meargă împreună la şcoală’ şi de aici încolo rămân de rezolvat doar nişte detalii tehnice”, a afirmat Mădălina Turza.
Ea a susţinut că motivele invocate la refuzul primirii acestor copii în şcolile de masă ţin strict de prejudecăţi şi de o abordare învechită a dizabilităţii.
“Sunt consideraţi bolnavi, periculoşi, uneori contagioşi şi atunci lumea se sperie, iar profesorii, nefiind pregătiţi, nu ştiu cum să-i gestioneze şi nu vor să facă un efort suplimentar”, a adăugat Turza.
Directorul CEDCD s-a referit şi la accesibilizarea şcolilor. “Sub 20% dintre şcolile din oraşele mari sunt accesibilizate, au rampe. Dar vorbim şi de accesibilizarea etajelor, a sălilor de clasă, băncilor şi toaletelor. Sunt cazuri umilitoare care se întâmplă în România, în sensul accesibilizării fizice şi cu unul dintre acestea am ajuns şi la CEDO”, a punctat Mădălina Turza.
Potrivit CEDCD, care citează date ale Ministerului Muncii, în România sunt înregistraţi 71.245 copii cu dizabilităţi. Dintre aceştia, 60.645 au vârstă şcolară, dar 17.975 sunt neşcolarizaţi şi 31.486 sunt în şcoli speciale în ciuda prevederilor Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.
“Procesul de obţinere a certificatului de handicap fiind unul costisitor şi complicat, există numeroase familii care nu îl parcurg. Din estimările neoficiale, este posibil ca cifra reală să depăşească 100.000 copii cu dizabilităţi”, menţionează CEDCD.
