19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialJumătate din țară intră sub cod portocaliu. Avertismentul meteo este valabil pana...

Jumătate din țară intră sub cod portocaliu. Avertismentul meteo este valabil pana duminică

Meteorologii avertizează că peste jumătate din teritoriul național, inclusiv Bucureștiul, va fi afectat de răcirea accentuată a vremii.

Pentru intervalul 1 martie, ora 23.00 – 4 martie, ora 10.00, meteorologii anunţă precipitații mixte și polei, ninsori moderate cantitativ și strat consistent de zăpadă, precum și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi și perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Banat și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul țării, iar în zona Munților Banatului și în cea de vest a Carpaților Meridionali se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă