8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialIncendiu puternic la Spitalul Județean Alba. Focul a izbucnit de la o...

Incendiu puternic la Spitalul Județean Alba. Focul a izbucnit de la o lumânare pentru mort

Cele două femei rănite au primit îngrijiri medicale şi sunt în stare bună, iar primele estimări arată că aparatura medicală nu a avut de suferit din cauza focului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat pentru News.ro că incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Alba ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă de o infirmieră la capul unui pacient decedat, iar aceasta ar fi căzut şi a aprins pătura şi linoleumul din salon Marescu a spus că, din fericire, potrivit primelor estimări, pagubele produse de incendiu sunt mici şi nu a fost afectată aparatura medicală.

Ea a adăugat că cele două cadre medicale rănite în incendiu, o infirmieră şi o asistentă medicală, au primit îngrijiri medicale şi sunt în stare bună. Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţă la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Alba, două persoane fiind rănite. Una dintre victime a suferit arsuri, cea de-a doua fiind intoxicată cu fum.

Pompierii au găsit şi o persoană decedată, dar medicii au spus că pacientul murise înainte de izbucnirea focului.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă