13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialIași: Poliţiştii de frontieră au descoperit un pistol cu gaze ascuns în...

Iași: Poliţiştii de frontieră au descoperit un pistol cu gaze ascuns în buzunarul unui bărbat

Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia de Frontieră, cetăţeanul moldovean, în vârstă de 25 de ani, s-a prezentat, în timpul nopţii de duminică spre luni, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, călătorind ca pasager într–un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

Poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit, astfel că a fost descoperit, ascuns şi nedeclarat, în buzunarul drept al gecii tânărului, o armă neletală, cu gaz, de culoare neagră, marca Ekol Special, calibru 9 mm, şi un număr de 51 de cartuşe calibru 9 mm, marca Walter.

„Cu privire la cele constatate Iurie P. a declarat că a achiziţionat pistolul împreună cu cele 51 de cartuşe, cu scopul de a-l folosi numai în cazul unui pericol asupra integrităţii sale corporale. Acesta a mai adăugat că avea cunoştinţă că deţinerea unei astfel de arme este posibilă numai cu îndeplinirea unor condiţii speciale” se arată în comunicatul citat.

Arma şi muniţia au fost ridicate pentru cercetări, iar poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prin deţinerea sau portul fără drept de arme neletale.

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă