15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialIaşi: Funcţionar cercetat pentru luare de mită, într-un caz de falsificare a...

Iaşi: Funcţionar cercetat pentru luare de mită, într-un caz de falsificare a documentelor

În baza propunerii procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de un funcţionar din cadrul Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Iaşi, care a primit printr-un intermediar suma de 1.500 lei, oferită cu titlu de mită, potrivit Agerpres.

“Banii primiţi aveau ca scop remiterea unui număr de 205 paşapoarte pentru ecvidee, despre care existau suspiciuni că ar fi fost întocmite în fals de funcţionar, pentru a asigura aparenţa de legalitate în vederea sacrificării animalelor la două abatoare de pe raza judeţelor Harghita şi Suceava. În fapt, în ziua de 14 februarie 2018, echipa operativă constituită din lucrători ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Iaşi şi Centrului Operaţional 1 Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a funcţionarului din cadrul Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Iaşi, în timp ce primea printr-un intermediar de la o altă persoană cu preocupări privind comerţul şi sacrificarea de cabaline, suma menţionată”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit documentului, cauza penală vizează o grupare infracţională acţiona în judeţele Iaşi, Suceava şi Harghita având ca scop procurarea de documente false care să permită sacrificarea de animale vii în abatoare specializate sau comercializarea acestora cu sprijinul funcţionarilor din cadrul Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Iaşi, în condiţiile în care o parte din animale ar proveni din furt sau nu ar îndeplini condiţiile de sănătate în vederea sacrificării.

“Dosarul penal este instrumentat în comun cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale care, după realizarea infracţiunii flagrante, au pus în executare un număr de 7 mandate de percheziţii domiciliare, dintre care două la abatoarele de pe raza judeţelor Suceava şi Harghita şi una la o instituţie publică de pe raza judeţului Iaşi.În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva funcţionarului public pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar faţă de celelalte două persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită. La activităţi s-a beneficiat de suportul tehnic şi operativ din partea D.O.S. – Brigada Operaţiuni Speciale Iaşi”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă