8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialCFR Călători îl duce pe Iohannis mai repede la Sibiu

CFR Călători îl duce pe Iohannis mai repede la Sibiu

 Președintele Klaus Iohannis, care a declarat recent că nu s-ar duce cu trenul de la București la Sibiu, pentru că durează prea mult, are motive să-și reconsidere poziția.

În noul Mers al Trenurilor 2017-2018, care intră în vigoare duminica viitoare, pe 10 decembrie, și pe care „România liberă” vi-l prezintă în premieră, CFR Călători a introdus patru trenuri directe pe relația București Nord-Sibiu, față de trei în prezent. În plus, durata călătoriei a fost redusă.

Astfel, trenul IR 346 Dacia, care circulă pe relația București-Viena, va face până la Sibiu cinci ore și opt minute, față de cinci ore și 15 minute în prezent. Garnitura nou introdusă de CFR Călători, IR 742, cu plecare din București Nord la ora 17.45, va străbate distanța de 315 km într-un timp similar – cinci ore și 12 minute.

În ceea ce privește trenul de dimineață (IR 1621, plecare din București la 10.00), timpul de parcurs se va reduce de la cinci ore și 55 de minute la cinci ore și 42 de minute (cu 13 minute mai puțin).

 Mai iute la malul mării

 De reducerea duratei călătoriei se vor bucura și cei care călătoresc spre litoral. Cele două garnituri care circulă pe relația București-Constanța fără opriri intermediare, cu plecare la 7.30, respectiv 16.00 (IR1581 și IR 1587), vor străbate distanța de 225 km dintre cele două orașe în două ore, față de două ore și cinci minute în prezent. Și trenurile care opresc pe traseu vor face mai puțin până la malul mării – de exemplu IR 1583, cu plecare din București Nord la 9.30, va ajunge la Constanța în două ore și 22 de minute, în loc de două ore și 28 de minute.

Explicația reducerii duratei călătoriei constă în faptul că lucrările de consolidare la podurile dunărene de la Fetești și Cernavodă sunt aproape de final. De altfel, chiar de pe acum trenurile ajung la Constanța cu cel puțin cinci minute înainte de ora programată.

Și distanța de 43 km dintre Constanța și Mangalia va fi parcursă ceva mai repede, pentru că și aici gestionarul infrastructurii feroviare, CFR SA, a finalizat mare parte din lucrările de reparații la linie. Astfel, R8381, cu plecare din Constanța la 6.20 dimineața, va ajunge la Mangalia într-o oră și opt minute, față de o oră și 17 minute în momentul de față. Reducerea este și mai semnificativă, de 16 minute, în cazul garniturii R8383, cu plecare din Constanța la 7.36: o oră și nouă minute, în loc de o oră și 25 de minute.

 Vom face mai mult până la Suceava și Timișoara

 Din păcate, veștile bune se cam opresc aici, pentru că pe alte rute circulate din țară durata călătoriei crește considerabil odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor. Pe ruta București-Suceava, în actualul grafic de circulație trenul IR 12659, cu plecare din București Nord la 17.00, este prevăzut să străbată distanța de 447 km în cinci ore și 46 de minute.

Începând cu 10 decembrie însă, garnitura respectivă va ajunge la Suceava în șase ore și 15 minute (cu aproape jumătate de oră mai mult). Situația este valabilă și la celelalte trenuri de pe această rută. De exemplu, IR12753 (plecare ora 11.00) va face cu șase minute mai mult până la destinație – șase ore și 55 de minute în loc de șase ore și 49 de minute. Același lucru și pe ruta București-Timișoara, unde durata călătoriei crește de la an la an, așa că lumea a început să prefere avionul, renunțând la tren. De exemplu, IR 1691, cu plecare din București Nord la 10.45, va face cu 24 de minute mai mult – nouă ore și 16 minute, în loc de opt ore și 52 de minute. Și nu este un caz singular. IR 1693, cu plecare la 15.45, străbate acum distanța de 533 km în opt ore și 48 de minute, iar după 10 decembrie va face nouă ore și cinci minute.

 Spre Arad e una albă, una neagră

 Una caldă, una rece pe distanța de 599 km dintre București și Arad, situată pe Coridorul IV paneuropean. Bunăoară, IR 1472, cu plecare la 17.45, va ajunge la destinație în 11 ore și 21 de minute, în loc de 12 ore și 11 minute, cum face acum (mai puțin cu 50 de minute). Pe de altă parte însă, garnitura de noapte IRN 1821, cu plecare din București Nord la 23.45, va ajunge la Arad în 11 ore și 20 de minute, față de 10 ore și 45 de minute în prezent (mai mult cu 35 de minute).

Spre Cluj-Napoca, toate sunt reci. Durata călătoriei pe cei 497 km crește cu 18 minute în cazul IR 1745, cu plecare la 6.00 dimineața (nouă ore și 58 de minute, față de nouă ore și 40), și cu 19 minute la IR 1645, care pleacă din București la 12.15 (nouă ore și 53 de minute, în loc de nouă ore și 34).

 

 

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă