Pachetul de măsuri propus de ministrul Intotero a primit, marți, aviz favorabil, în unanimitate, de la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.
Pachetul normativ urmează să mai primească avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor.
„Cadrul normativ în vigoare prevedea doar posibilitatea de a acorda burse de studiu în România. Evoluțiile din Ucraina de pe finalul anului trecut au determinat necesitatea de amendare a legislației, astfel încât de aceste burse să beneficieze elevii etnici români și în țările de cetățenie, dacă studiază în limba română, ca o măsură de sprijin pentru exercitarea dreptului la educație în limba maternă”, a explicat ministrul Natalia-Elena Intotero, potrivit unui comunicat al MpRP.
Pentru implementarea acestui pachet normativ, a fost propusă o etapă – pilot constând în acordarea unui număr de 1000 de burse elevilor etnici români din Ucraina, pentru anul școlar 2017-2018, precum și 300 de stagii de specializare pentru cadrele didactice de limba română. În funcție de rezultatele acestei etape-pilot, există posibilitatea extinderii numărului de burse.