16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialAvocatul Dan Chitic cere modificarea Codului de Procedură Penală

Avocatul Dan Chitic cere modificarea Codului de Procedură Penală

Codul Penal și Codul de Procedură Penală se află, în această perioadă, în dezbatere publică, până în februarie 2018, când începe sesiunea parlamentară, informează site-ul luju.ro.

Unul dintre cei care au formulat propuneri este avocatul Dan Chitic.

Acesta recomandă modificarea a trei articole, respectiv:

 -articolul 64 privind incompatibilitatea judecătorului;

 -articolul 99 privind sarcina probei;

 -articolul 223 privind condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive.

În opinia avocatului Dan Chitic, se impune revenirea la noțiunea de “indicii temeinice” și renunțarea la cea de “suspiciuni rezonabile”, întrucât cea din urmă ar fi “mult prea vagă pentru un act de o asemenea gravitate precum restrângerea libertății personale”.

Avocatul Dan Chitic argumentează că nu se poate permite ca arestarea preventiva a unui inculpat să se faca în baza unor aprecieri personale ale judecatorului, cu atat mai mult cu cat notiunea de suspiciune rezonabila este “mult prea vaga”, motiv pentru care apreciaza ca se impune sa se revina la notiunea de “indicii temeinice”.

O alta propunere a avocatului Chitic este cea privitoare la interzicerea judecatorului care a participat la judecarea unei cauzei de a mai solutiona aceeasi cauza intr-o cale de atac ordinara, extraordinara sau in rejudecare, dupa desființare ori casare.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă