6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialALERTĂ METEO. Vremea se răceşte şi încep ninsorile

ALERTĂ METEO. Vremea se răceşte şi încep ninsorile

Meteorologii avertizează că, începând de duminică, 17 decembrie, în intervalul orar 5.00-20.00, vremea intră într-un proces accentuat de răcire. Vor fi ninsori moderate cantitativ la munte şi intensificări ale vântului în regiunile sud-estice.

“La munte va ninge, în general moderat cantitativ în Carpaţii  Meridionali şi de Curbură, unde se va depune strat nou de zăpadă. În regiunile sud-estice temporar vântul va avea intensificări de până la 45…50 km/h, iar pe litoral la rafală vor fi în jurul a 55 km/h”, informează ANM. 

Potrivit avertizării meteo, la sfârşitul acestei săptămâni şi în primele zile ale săptămânii viitoare vremea se va răci accentuat şi vor fi precipitaţii, mai ales în jumătatea de sud a ţării, la început cu precădere sub formă de ploaie, apoi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă