10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialAccidentări în Capitală de la gheaţă

Accidentări în Capitală de la gheaţă

Mai mulţi oameni ai străzii au fost transportaţi la adăposturile special amenajate. În total, peste 1.400 de persoane au avut nevoie de asistenţă, spune şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu:

Alis Grasu spune că, “dintre aceştia, 798 au fost cazuri de urgenţă de cod roşu şi cod galben”. 104 persoane se aflau în loc public când s-a chemat ambulanţa pentru ele, 29 de persoane fără adăpost au fost transportate la adăposturile special amenajate şi 33 de persoane au suferit traumatisme uşoare prin cădere, cu suspiciuni de fracturi, luxaţii, entorse.

Medicii recomandă ca în această perioadă să se evite deplasările, mai ales persoanele vârstnice şi cei care au probleme cardiace, respiratorii sau locomotorii.

Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să vă îmbrăcaţi corespunzător, cu haine călduroase, dar lejere, să aveţi mânuşi şi fular, iar încălţămintea să fie impermeabilă şi antiderapantă, conform Rador

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă