25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSănătateFOTO. Consultaţii gratuite pentru locuitorii din satele izolate din Delta Dunării

FOTO. Consultaţii gratuite pentru locuitorii din satele izolate din Delta Dunării

Statul Major al Forţelor Navale precizează că obiectivul principal al acestei acţiuni care se desfăşoară în perioada 1-6 septembrie este diversificarea metodelor de instruire a personalului medical şi a modalităţilor de acţiune în sprijinul populaţiei civile.

“Luni, 2 septembrie, caravana medicală a început misiunea în localitatea C.A. Rosetti, unde au fost consultate circa 100 de persoane. Cele 23 de cadre medicale militare au instalat un ambulatoriu care a fost împărţit în săli de triaj, de recoltare sânge şi de consultaţii (medicină internă, oftalmologie, medicină dentară şi pediatrie). Localnicii au beneficiat de servicii medicale gratuite şi au primit informaţii referitoare la măsurile de acordare a primului ajutor şi de igienă orală”, se arată în comunicatul SMFN.

Până la sfârşitul săptămânii, cadrele medicale militare româno-americane vor acorda consultaţii gratuite populaţiei din satele Cardon, Sfiştofca şi Letea şi din oraşul Sulina. “Activitatea desfăşurată de către personalul medical din Forţele Navale Române şi din statul american Alabama se înscrie în sfera acţiunilor umanitare, în sprijinul populaţiei civile din zonele izolate ale Deltei Dunării, iar suportul logistic este asigurat de către militarii Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag”, se specifică în sursa citată. 

Potrivit SMFN, acţiunea subliniază importanţa interoperabilităţii bilaterale, în cadrul parteneriatului strategic româno-american, şi consolidează modalităţile de reacţie din domeniul măsurilor de apărare colectivă al NATO.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Tapetul din living: Sfaturi utile pentru alegere și îngrijire

Livingul este spațiul în care petrecem o bună parte din timpul liber de acasă, fie că o facem pentru a ne relaxa sau pentru...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă