9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateCNCAN, despre neautorizarea Secţiei de Radioterapie din Timişoara

CNCAN, despre neautorizarea Secţiei de Radioterapie din Timişoara

Potrivit comunicatului remis vineri presei, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) susţine că în urma analizei documentaţiei depuse şi a controlului efectuat la faţa locului au fost constatate deficienţe la Secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara, fapt pentru unitatea nu a fost autorizată.

Printre deficienţele constatate se numără deteriorarea unuia dintre ecranele de protecţie împotriva radiaţiilor ionizate la simulatorul de radioterapie şi lipsa unui expert în fizică medicală de radioterapie. „Expertul pentru care unitatea medicală a transmis decizia de numire nr. 70/06.08.2019 a fost nominalizat numai pentru procesul de autorizare la CNCAN, fără a avea şi celelate responsabilităţi impuse de legislaţia menţionată mai sus, în special cele legate de implementarea programului de control al calităţii şi de elaborarea planurilor de tratament pentru pacienţi”, se arată în comunicatul CNCAN.

Potrivit acestuia, CNCAN a respins solicitarea de autorizare a acceleratorului liniar şi a simulatorului de radioterapie la începutul lunii septembrie.

„Având în vedere neconformităţile constatate în procesul de evaluare a documentaţiei tehnice şi faptul că prin adresa nr. E-3114 din 6.08.2019 spitalul a demonstrat că s-a conformat doar parţial dispoziţiilor din procesul verbal încheiat de inspectorul CNCAN, ca urmare a inspecţiei din data de 2.07.2009, CNCAN a respins solicitarea de autorizare a utilizării acceleratorului liniar medical şi a simulatorului de radioterapie prin scrisoarea nr. 2467/03.09.2019”, mai spun reprezentanţi CNCAN în comunicat.

Aceştia precizează că între 3 şi 19 septembrie nu a fost depusă din partea spitalului nicio solicitare de reautorizare pentru acceleratorul liniar şi pentru simulator.

Secţia de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timişoara, căreia i se adresează bolnavi de cancer din tot vestul ţării, şi-a întrerupt miercuri activitatea.

„Este vorba de prelungirea autorizaţiei de funcţionare pentru acceleratorul de la radioterapie. Dosarul a fost transmis din luna mai la CNCAN şi abia marţi am primit un răspuns, în care ne solicită completarea unor documente sau modificarea unor documente, lucru pe care noi îl realizăm în două zile”, a afirmat, joi, medicul Olimpia Oprea, directorul Spitalului Municipal Timişoara.

Practic, pacienţii nu au fost externaţi, dar nu au fost făcute noi internări.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Șapte răniți după un accident de circulație pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad

Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă