20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTulcea: 10 localităţi izolate

Tulcea: 10 localităţi izolate

Toate persoanele care se aflau izolate în propriile locuinţe au fost deblocate, sâmbătă, conform Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Tulcea, în continuare însă drumurile de acces către 10 localităţi sunt impracticabile, iar pe toate drumurile naţionale din judeţ se circulă cu restricţie de tonaj.

Datele făcute publice de CJSU privind numărul persoanelor izolate în propriile locuinţe au la bază informaţiile transmise de primarii tulceni, potrivit cărora joi, 30 ianuarie, 336 de persoane în vârstă erau blocate la domicilii.

În cele 10 localităţi izolate care aparţin unui număr de cinci unităţi administrativ-teritoriale se află 4.707 persoane, potrivit CJSU, în caz de urgenţe medicale existând posibilitatea de a forţa accesul în localităţi.

Toate drumurile naţionale au fost deschise circulaţiei, însă traficul se desfăşoară cu dificultate şi cu restricţie de tonaj, astfel că autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone nu vor mai putea rula pe acestea până duminică, 2 februarie, ora 7.00.

În plus, conform CJSU, pe tronsoanele Măcin-Jijila de pe DN22, Cataloi-Nalbant de pe DN22A şi parţial pe Măcin-Izvorul Cerbului de pe DN22A, circulaţia se desfăşoară pe un singur fir şi doar în coloană controlată.

Pe drumurile judeţene, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, cinci din acestea fiind închise traficului pentru intervenţii de deszăpezire, Sabangia-Sarichioi, 2 Cantoane-Sarighiol de Deal, Sarighiol de Deal-Casimcea, Iazurile-Murighiol, Murighiol-debarcader.

În continuare, pe alte două drumurile judeţene, Tulcea-Murighiol şi Tulcea-Agighiol, se circulă parţial pe un singur sens de mers.

De asemenea, bara Sulina este impracticabilă, canalele secundare din Deltă sunt blocate de gheaţă, iar pe braţul Tulcea al Dunării, în prezent, sloiurile subţiri acoperă fluviul în proporţie de 40%.

Potrivit conducerii Navrom Delta SA, singura cursă care nu se va mai efectua în zilele următoare, din cauza sloiurilor de gheaţă, este Crişan-Caraorman, în funcţie de situaţia sloiurilor de pe Dunăre, duminică dimineaţa, urmând să se decidă plecarea navelor din localităţile din Deltă spre Tulcea.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă