14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSocialPrahova: 11 angajaţi ai Centrului de plasament „Sfântul Andrei”, acuzaţi de purtare...

Prahova: 11 angajaţi ai Centrului de plasament „Sfântul Andrei”, acuzaţi de purtare abuziv

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Prahova, Raluca Brezeanu, anchetatorii au reţinut pentru 24 de ore 11 persoane, între care patru femei şi şapte bărbaţi, în dosarul vizând infracţiuni împotriva dezvoltării fizice sau intelectuale a copiilor în cadrul căruioa s-au făcut descinderi în cursul zilei de marţi. 

Surse judiciare au declarat că cei 11 sunt angajaţi ai Centrului „Sfântul Andrei” şi sunt suspectaţi că au abuzat fizic şi psihic copiii cu handicap internaţi în centrul social aflat în subordinea DGASPC Prahova.

Directorul DGASPC Prahova, Viorel Călin, a declarat că dosarul privind abuzurile comise asupra copiilor la orfelinatul din Ploieşti a fost deschis vara trecută, după ce în spaţiul public au apărut mai multe SMS-uri între două angajate care făceau referire la astfel de situaţii, dar şi la faptul că angajaşii ar fi sustras din hrana destinată copiilor.

Călin a declarat pentru News.ro că, la acel moment, cele două angajate au demisionat din funcţie, la nivelul DGASPC s-a constituit o comisie de disciplină care a analizat situaţia.

„S-au aplicat sancţiuni la şeful de centru, contabil şi administrator. Sancţiunile au constat în reduceri salariale, din câte îmi aduc aminte, asta  apropus comisia asta s-a aplicat şi în paralel s-a deschis dosar penal de către poliţie şi acuma ce se întpmplă este rezultatul cercetărilor care sp-a făcut în acel dosar. Aşteptăm oficial să vede câte persoane au fost reţinute ce măsuri se dispus astăzi de către judecători şi în funcţie de asta aplicăm ce scrie în Codul Muncii” a spus Viorel Călin.

Acesta a precizat că, potrivit legislaţiei, pentru angajaţii reţinuţi sau aflaţi în arest preventiv contractele sunt suspendate sau se încheie.

Şeful DGASPC Prahova a precizat că angajaţii vizaţi de anchetă au „ceva vechime” în DGASPC, nu sunt angajaţi recent. El a menţionat şi că şeful centrului, Cristian Nicolescu, nu a fost schimbat din funcţie după deschiderea anchetei penale de către Poliţie.

Cele mai citite

DIICOT a reținut doi suspecți la Pitești, pentru trafic de droguri

La data de 16 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au luat măsura...

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Ciolacu, declarații cu privire la discuțiile din Qatar

Într-o vizită oficială în Doha, capitala Qatarului, premierul Marcel Ciolacu a purtat miercuri întrevederi semnificative, conturând perspectivele de cooperare și colaborare între România și...
Ultima oră
Pe aceeași temă