4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDolj: 118 angajaţi ai Companiei de Apă Oltenia, concediaţi după o evaluare...

Dolj: 118 angajaţi ai Companiei de Apă Oltenia, concediaţi după o evaluare pe criterii profesionale

Un număr de 118 angajaţi ai Companiei de Apă Oltenia, instituţie aflată în subordinea Primăriei Craiova, au fost concediaţi, decizia fiind luată de către Consiliul de Adminitraţie al companiei în urma unei evaluări pe criterii profesionale, potrivit Medifax.

Potrivit unui comunicat emis de Compania de Apă Oltenia, decizia a fost luată începând de joi, 118 angajaţi fiind concediaţi.

“Măsura concedierii colective a fost dispusă de către Consiliul de Administraţie în urma analizelor privind situaţia economico-financiară a Companiei. Conform celor două rapoarte de audit ale Primăriei Municipiului Craiova privind activitatea economico financiară şi cheltuielile de personal din perioadele 6 – 21 august 2012 şi 1 – 3 aprilie 2013, a reieşit o pondere a cheltuielilor cu personalul mai mare decât nivelul care permite o funcţionare economică eficientă a Companiei”, se arată în comunicat.

Lista cu persoanele concediate a fost întocmită după evaluarea realizării obiectivelor de performanţa ale salariaţilor, angajaţii urmând să primească salarii compensatorii în funcţie de vechimea în muncă.

Potrivit comunicatului, perioada concedierii colective este 11 aprilie – 15 mai 2013 cu respectarea termenului de preaviz de 20 zile lucrătoare prevăzut de lege.

Personale disponibilizate sunt din toate categoriile de angajaţi şi din cadrul tuturor serviciilor companiei – ingineri, laboranţi, casieri, muncitori sau coordonatori.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă