10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăUPDATE. Dăncilă, prima reacție după ce moțiunea de cenzură a trecut

UPDATE. Dăncilă, prima reacție după ce moțiunea de cenzură a trecut

“După cum aţi văzut, moţiunea a trecut, toate partidele s-au unit pentru a trece această moţiune. Au fost şi colegi din cadrul PSD care au votat. Nu este o problemă. Plecăm cu datoria împlinită. Am reuşit să îndeplinim foarte multe dintre obiectivele programului de guvernare, pe care oamenii le-au văzut şi le-au simţit. 

 Le doresc celorlalţi să vină în plen cât mai repede cu o nouă formulă guvernamentală şi cu un nou guvern. Fac apel la preşedintele României să nominalizeze cât mai curând un premier care să-şi asume guvernarea. Îmi doresc ca preşedintele să numească cât mai repede un nou premier. Acum ne dorim să plecăm şi să lăsăm un nou guvern care să guverneze ţara. 

Vom intra în turul al doilea, mergem cu candidatura la prezidenţiale înainte. Sâmbătă vom avea lansarea candidatului. Dacă ne amintim, în 2016 PSD a venit din Opoziţie şi a avut un scor foarte mare. Eu sunt convinsă că oamenii vor face comparaţie între ceea ce a făcut Guvernul PSD şi ce vor face cei care astăzi au dorit să fie la guvernare”. 

“Nu mă tem de nimic. Mă tem doar că putem pierde încrederea românilor. Sunt convinsă că în această perioadă mult mai mulţi români vor fi alături de noi. Nu regret că nu am venit să cer votul pentru remaniere. Sunt două aspecte. Primul aspect este legat de faptul că preşedintele României trebuia să respecte decizia CCR. Al doilea aspect, de ce era să vin cu remanierea atunci când exista o moţiune? PSD merge pe drumul său, acela de a dialoga cu cetăţenii”, a declarat Dăncilă, potrivit Antena3.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă