11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăAldineLech Walesa: În caz de Brexit, Germania ar trebui să aibă un...

Lech Walesa: În caz de Brexit, Germania ar trebui să aibă un scenariu pregătit privind soarta Europei

Liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, consideră că, în cazul în care Marea Britanie optează pentru ieșirea din Uniunea Europeană, după referendumul din 23 iunie, forul comunitar ar trebui să se reconstituie sub îndrumarea Germaniei, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Întrebarea care îi macină de săptămâni de zile pe europeni „ar trebui să fie pusă mai degrabă unui astrolog sau lui Dumnezeu”, a declarat laureatul din 1983 al Premiului Nobel pentru Pace la Gdansk, leagănul mişcării Solidaritatea. Dar să-i lăsăm pe britanici „să se defuleze”, a spus Walesa. „Foarte bine! De acord, nu vreţi să fiţi înăuntru, atunci nu veţi mai putea tranzita UE. Va trebui să vă prezentaţi din nou paşapoartele ca înainte. Nu veţi fi lăsaţi să treceţi. Şi, de altfel, la ce bun?! Ca să semănaţi dezordine şi aici? Avem legile noastre şi UE este ceea ce este. Ori sunteţi de acord cu asta, ori, dacă nu… dacă nu, calea este liberă!”, a exclamat el, arătând cu mâna spre uşă. 

Citește și: Laureații premiului Nobel avertizează asupra pericolelor unui Brexit

Însă, dacă voturile în favoarea ieşirii din UE le vor depăşi pe cele în favoarea rămânerii, „o nouă UE ar trebui creată, mult mai bine gândită, care să nu mai permită acest gen de exces”, a declarat fostul preşedintele polonez, care a condus tranziţia paşnică a Poloniei comuniste spre democraţie, în 1989. 

„Îi revine în special Germaniei sarcina de a evalua ce ar fi mai avantajos să se facă pentru dezvoltarea continentului european: să fie creată de la zero o organizaţie total nouă, mai bine gândită, sau să fie reparată fosta UE. Germania trebuie să aibă un scenariu pregătit pentru a-l pune în aplicare la un sfert de oră după dizolvarea UE”, a subliniat Walesa. În opinia sa, în cazul ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, ar fi mai bine ca UE să fie „reparată”. “La ce bun să refacem totul? Însă trebuie să o facem într-un mod mai eficient şi mai transparent şi să le explicăm mai bine oamenilor lucrurile”, a conchis Walesa. 

Citește și: Brexit. Premierul Cameron, criticat pentru lipsa unei dezbateri televizate în direct în perspectiva referendumului din 23 iunie

„Germanii sunt cei care trebuie să decidă, pentru că ei sunt lideri şi tot ei trebuie să decidă împreună cu cine vor să construiască” o nouă UE, a mai declarat Walesa, estimând că Berlinul ar trebui secondat în acest demers de Franţa şi Italia. Totodată, fostul lider polonez şi-a exprimat regretul că „actuala construcţie europeană nu mai are fundamente comune”. „Am respins creştinismul şi ideologii precum cea comunistă. Nu mai avem nimic azi. Ce li se poate cere societăţilor dacă fiecare dintre ele are fundamente diferite?”, a subliniat el. 

Citește și: Marea Britanie: Tot mai multe persoane, în favoarea unui Brexit

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă