12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăAldineKlaus Iohannis: O apropiere între România şi grupul de la Visegrad nu...

Klaus Iohannis: O apropiere între România şi grupul de la Visegrad nu este realistă

"Nu avem aceleaşi păreri, în opinia mea, în acest moment, o apropiere între România şi grupul de la Visegrad nu este realistă", a afirmat joi preşedintele Klaus Iohannis, prezent la lansarea noului model Ford EcoSport la uzina Ford din Craiova. Şeful statului a calificat drept "simple texte populiste" afirmaţiilor unor politicieni pe această temă, aată HotNews.

Reamintim că ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, a participat, ieri, la Budapesta, la reuniunea ministerială a Grupului de la Visegrad (V4) cu Balcanii de Vest, la invitaţia Preşedinţiei în exerciţiu a V4 (Ungaria).

Alături de România, din regiune, au mai fost invitate Bulgaria, Slovenia, Croaţia. Estonia a fost, de asemenea, invitată, în calitate de stat care deţine Preşedinţia Consiliului UE în acest semestru. Anterior, Melescanu declarase că România este interesată de colaborarea cu ţările din grupul Visegrad:

"România este interesată de colaborarea cu ţările de la Visegrad. Odată cu preluarea preşedinţiei de către Ungaria şi abordarea unor subiecte care interesează şi România, cum este problema Balcanilor, în mod evident că am fost invitaţi şi noi să participăm. În general, că practică, participăm ori de câte ori sunt teme de interes şi pentru ţara noastră", a afirmat Teodor Melescanu.

Şi premierul ungar Viktor Orban a lansat, recent, României o invitaţie explicită de a adera la grup: "Vom lăsa deschisă această uşă", a afirmat şeful guvernului de la Budapesta într-un interviu acordat ziarului de limbă maghiară Bihari Naplo din Oradea, citat de agenţia ungară de presă.

Cotidianul polonez Rzeczpospolita a scris, scrie, în ediţia din 3 octombrie, că Pawel Borys, preşedintele Fondului de Dezvoltare Polonez, a intrat în colectivul special de consiliere pe politici economice de pe lângă guvernul român:

"Românii s-au consultat cu preşedintele băncii poloneze pe tema experienţelor poloneze în edificarea unui sector bancar puternic", a precizat Borys, citat de Rzeczpospolita. La finalul lunii august, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tariceanu, le spunea diplomaţilor români că "simpla condiţie de aliaţi loiali, disciplinaţi şi tăcuţi nu ne va aduce recunoaştere".

Tot atunci, Tariceanu spunea că România ar trebui să aibă "consultări la nivel politic cu Grupul de la Visegrad, prin participarea în formatul V4+".

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă