12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăTraian Băsescu a numit lachei o serie de jurnaliști. La cine s-a...

Traian Băsescu a numit lachei o serie de jurnaliști. La cine s-a referit

Fostul șef al statului, actual senator PMP, a lansat acuzații la adresa jurnaliştilor care își exprimă opinii de o parte sau de cealaltă în privinţa legilor Justiţiei.

“Fie că îl cheamă Orcan sau cei de la RTV sau Antena 3, sunt lachei de fiecare parte. Ei s-au pus în slujba acestui război între două puteri. Magistraţii vor să fie şefii politicului şi invers. Şi unii, şi alţii sunt de dispreţuit. Slujitorii din presă, lacheii să se oprească”, a cerut Traian Băsescu.

Fostul șef de stat a susținut că războiul dintre cele două părţi va duce România într-o zonă marginală a Uniunii Europene.

“Politicul vrea să echilibreze lucurile cu mijloace mai mult sau mai puţin corecte. Lacheii din Parlament înţeleg şi ei ce se întâmplă. E dezinformare de ambele părţi. Am văzut procurori care ne descriu că filmările nu sunt bune. E o manipulare incredibilă în bătălia dintre două tabere. În realitate, trebuiesc plesniţi şi unii, şi alţii. Bătălia aceasta prăbuşeşte România. Nimeni nu vrea echilibru. O fac pentru puterea, banii lor şi poziţia lor socială. Nimeni nu trebuie să câştige bătălia asta. Cei din Justiţie se cred dumnezeii României. Nu sunt mai puţin corupţi decât politicienii. Sunt la fel. Nu intru în detalii. Le pot da, la nevoie. Cele două puteri manipulează oameni care ies în stradă. Aruncă România într-o zonă marginală a UE”, a mai spus Băsescu, citat de site-ul stiripesurse.ro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă