10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăȚintele comisiei pentru euroalegeri

Țintele comisiei pentru euroalegeri

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus, ieri, la finalul audierilor din Comisia de anchetă privind posibilele fraude la alegerile din 26 mai, că nu ar mai trebui ca STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) să opereze sistemul de monitorizare a prezenţei la vot. Dan sugerează că sistemul nu a înregistrat votul multiplu. 

”Eu cred că beneficiul acestei analize constă în demersul de îmbunătăţire a legislaţiei electorale. Până la urmă, asta trebuie să conteze. Şi, referitor la acest aspect, eu cred că România este un stat atât de democratic, încât să ne permitem să ne exercităm dreptul la vot fără să existe pază armată, aşa cum dispune legislaţia electorală în prezent. Nu mai văd justificarea acestei reglementări, motiv pentru care noi am propus să ne ţinem în responsabilitate paza secţiilor de votare, dar nu înţelegem de ce trebuie să fie înarmată”, a declarat Carmen Dan la finalul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea posibilelor fraude la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 26 mai.

 

Ce spune Carmen Dan

Ministrul a fost întrebat dacă de soft ar trebui să se ocupe o firmă privată, însă a spus că sistemul de monitorizare ar putea fi trecut în competenţa AEP. „Da, aprecierea mea este că acest sistem nu ar trebui să fie în competenţa şi responsabilitatea exclusivă a unui serviciu special, dacă ne dorim un proces electoral transparent, atâta timp cât avem o autoritate electorală transparentă, cum este AEP, care ar putea să preia şi aceste prerogative. Eu cred că s-ar elimina, în acest fel, suspiciuni că în procesul electoral ar putea fi imixtiuni de un fel sau altul”, a declarat Carmen Dan.

STS administrează acest sistem, inclusiv operarea tabletelor din secţiile de vot de la alegeri. În cadrul audierilor, ministrul de Interne a spus că tabletele au fost operate defectuos şi că s-a constatat trecerea în mod repetat a cărţilor de identitate prin sistem.

Deși pare o simplă chestiune de ordin tehnic, propunerea lansată de Carmen Dan este una de natură politică. STS este condus de generalul locotenent Ionel Sorin Vasilica, propus de președintele Klaus Iohannis și acceptat de CSAT. În schimb, președintele AEP, instituție care ar urma să preia monitorizarea prezenței la vot, este Constantin Mitulețu-Buică, propus de PSD.

 

Instituții vizate

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea posibilelor fraude la alegerile din 26 mai este condusă de Lia Olguța Vasilescu (PSD). Comisia a aprobat lista instituţiilor ai căror reprezentanţi vor fi chemaţi la audieri. Vor fi solicitate pentru audieri: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Evidenţia Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Institutul Naţional de Statistică.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Alexandru Maxim, spectacol în Turcia! Românul a dat un gol și a pasat decisiv în victoria lui Gaziantep

Mijlocaşul român Alexandru Maxim a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Gaziantep FK, cu scorul de 2-0, în fața formației Kasimpaşa, din etapa a...

Udinese va fi antrenată de un fost campion mondial

Fostul internaţional Fabio Cannavaro este noul antrenor al formației italiene Udinese, echipă care în acest moment se luptă pentru salvarea de la retrogradarea în...
Ultima oră
Pe aceeași temă