12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Pactul propus de preşedinte este o şmecherie, o capcană

Tăriceanu: Pactul propus de preşedinte este o şmecherie, o capcană

„Reprezintă o deturnare a sensului referendumului. Ar fi fost normal ca să ne aducă la cunoştinţă intenţia de a propune un astfel de pact, pentru că, trebuie să remarc că după cinci ani de zile în care preşedintele nu a făcut decât să semene dezbinare, nu a făcut niciun proiect consistent pentru România, acum, cu acest pact vrea să încerce o mişcare prin care desigur să folosească acest instrument pentru realegerea lui ca preşedinte. Dacă m-am uitat bine şi am înţeles bine, parcă ne-ar face chiar o propunere celor din coaliţie, ALDE plus PSD, să-l susţinem la alegerile prezidenţiale. Cred că este un pic cam mult să-i dăm domnului Iohannis posibilitatea să fie şi arbitru, şi jucător, să aibă şi membrii echipei, şi mingea. Nu se poate. E mult prea mult. Fiecare cred că trebuie să-şi vadă rolul şi prerogativele pe care le are în baza Constituţiei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a adăugat că „sunt foarte puţini români care ar fi de acord ca România să-şi cedeze o parte din suveranitatea ei către Comisia de la Veneţia”. „A spus ca toate legile să fie aprobate numai cu aprobarea Comisiei de la Veneţia. Comisia de la Veneţia are şi un rol consultativ, nu are un rol decizional”, a subliniat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a precizat că i se pare nepotrivit acest demers, pentru că de fapt nu este decât „o altă şmecherie”.

„Domnul Iohannis în loc să vină de la Sibiu şi să ne arate ce înseamnă comportamentul nemţesc, adică ein Mann, ein Wort – un om, un cuvânt -, vrea să ne înveţe pe noi, la Bucureşti, cum e cu şmecheriile şi e păcat. Eu cred că România nu are nevoie de şmecheri, are nevoie de oameni serioşi, care să-şi înţeleagă rolul în societate, rolul atribuit de Constituţie. Un astfel de demers miroase de la distanţă ca o capcană sau ca o jucărie, prin care preşedintele să încerce să-şi mai adauge o şansă în plus pentru realegere”, a susţinut liderul ALDE.

Tăriceanu a mai declarat că referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea fi organizat în august. „Nu suprapunem referendumul cu alte scadenţe electorale, ca să respectăm recomandările Comisiei de la Veneţia”, a menţionat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după consultările cu partidele, că marea majoritatea a partidelor parlamentare sunt de acord că rezultatul referendumului trebuie implementat aşa cum a votat poporul. Preşedintele a anunţat că a decis să invite partidele politice parlamentare să semneze un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României sau un pact politic pentru România europeană, care să cuprindă inclusiv revizuirea modificărilor la legile justiţiei.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă