11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Ar trebui o atitudine edificatoare a preşedintelui

Tăriceanu: Ar trebui o atitudine edificatoare a preşedintelui

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat, referitor la plângerea penală făcută de liberalul Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă, că ar trebui ca şeful statului, Klaus Iohannis, să aibă “o atitudine edificatoare”, prin care să arate că este în afara oricăror suspiciuni legate de un posibil aranjament “de răsturnare nedemocratică a unui guvern legitim”.

“Politica nu e chiar aşa (…), dacă (…) un nebun aruncă o piatră, toţi se aruncă după ea. Cred că am demonstrat şi noi, de la ALDE, şi cei de la PSD că avem experienţă politică, avem înţelepciunea necesară pentru a considera că stabilitatea politică este o premisă necesară pentru ca România să poată să crească economic şi să putem asigura bunăstarea cetăţenilor. Acesta este principalul ţel al nostru, nu să ne jucăm de-a politica, cu suspendări şi cu alte acţiuni, dar sigur că nu pot să ascund (…) gustul amar pe care îl am în momentul în care văd astfel de demersuri făcute de partidul de opoziţie. Stau şi mă gândesc dacă nu sunt poate şi alte resorturi în spate şi de aceea cred că ar trebui o atitudine edificatoare a preşedintelui, prin care să arate că este complet în afara oricăror suspiciuni legate de un posibil aranjament, joc, combinaţie de răsturnare nedemocratică a unui guvern legitim”, a spus Tăriceanu, duminică, la Parlament.

Declaraţiile sale au fost făcute fiind întrebat de presă cum vede o eventuală suspendare a şefului statului în contextul plângerii penale depuse de către liderul PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă.

Cele mai citite

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă