19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu anunţă că deputaţii ALDE vor face parte dintr-un grup parlamentar mixt

Tăriceanu anunţă că deputaţii ALDE vor face parte dintr-un grup parlamentar mixt

“Va fi un grup mixt, am discutat cu cei de la PRO România şi vom avea un grup care numeric va permite colegilor mei să îşi păstreze şi poziţiile deţinute conform algoritmului în structurile de conducere ale Parlamentului, la nivelul comisiilor… E o pierdere pe care nu pot decât să vă spun că o regret, însă am constatat că aceste decizii ale lor – şi unul dintre colegi a şi confirmat – fac parte dintr-un plan mai amplu de a aservi ALDE PSD-ului”, afirmă el.

Tăriceanu a afirmat, miercuri, că prin plecarea a doi deputaţi din grupul parlamentar din Camera Deputaţilor, ALDE s-a aflat în situaţia ca grupul parlamentar să nu mai poată funcţiona, întrucât nu mai era respectat numărul mimin de zece parlamentari.

“Ca urmare a acestor decizii care vin să afecteze situaţia partidului, decizii ale lor care sunt împotriva intereselor partidului, decizia noastră a fost de a-i exclude de la conducerea organizaţiilor şi ca urmare a acestor gesturi ostile făţişe şi-au pierdut calitatea de membri ALDE”, a spus el.

El a spus că soluţia de perspectivă este de a funcţiona într-un grup mixt, în mod similar cu situaţia de la Senat.

“Va fi un grup mixt, am discutat cu cei de la PRO România şi vom avea un grup care numeric va permite colegilor mei să îşi păstreze şi poziţiile deţinute conform algoritmului în structurile de conducere ale Parlamentului, la nivelul comisiilor… E o pierdere pe care nu pot decât să vă spun că o regret, însă am constatat că aceste decizii ale lor – şi unul dintre colegi a şi confirmat – fac parte dintr-un plan mai amplu de a aservi ALDE PSD-ului, de a o ajuta pe doamna Dăncilă să aibă votul necesar în Parlament atunci când vine să ceară votul de încredere şi sigur să se menţină la guvernare împreună cu partidul domniei sale”, a declarat Tăriceanu.

 

Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă