7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăRădulescu (PSD):"N-am venit în Parlament să ridic "mâna de-a proasta"

Rădulescu (PSD):”N-am venit în Parlament să ridic “mâna de-a proasta”

„Pentru ca vreau sa încep un an nou, 2018, e bine sa lamurim câteva lucruri: le transmit tuturor colegilor mei , care sunt îndemnaţi de alţii, sa îşi retragă semnăturile de pe iniţiativa legislativă , atât de comentata in ultima săptămâna , sa stea liniştiti , pentru ca am retras-o eu de trei zile , din doua motive foarte clare , primul , pentru ca marea majoritate a modificărilor , le-am depus acum trei luni , ca amendamente , iar al doilea , pentru ca , nici eu nu sunt de acord cu abrogarea art . privind folosul sexual , iar la cele doua modificări , cea cu abuzul in serviciu , trebuie aduse câteva adăugiri , in sensul stabilirii limitei pana la care abuzul trebuie tratat civil şi administrativ , şi de la care , trebuie tratat penal , iar la propunerea ce vizează ispăşirea pedepselor cu puşcărie la domiciliu , trebuie amendată , cu sintagma “ mai puţin faptele săvârşite cu violenta , cât şi recidiviştii “ şi poate limita de la 60 de ani sa crească la 65 . In ultimele doua luni , eu şi colegii mei am semnat peste 15 iniţiative legislative , ce au vizat : statutul parlamentarilor ( vezi lobby) , modificările aduse statutului aleşilor locali , privind incompatibilităţile şi conflictul de interese , modificări aduse legii 78 , cât şi modificări privind legile justiţiei , codul penal şi codul de procedura penală şi directiva europeană ce priveşte , prezumţia de nevinovăţie , şi a spune , ca nu au ştiut unii dintre ei , ce au semnat , sa ca nu îşi amintesc ca au semnat , nu fac decât , sa ii pună intr-o lumina proasta fata de electoratul psd şi fata de ceilalţi colegi”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, pe Facebook.

Cătălin Rădulescu a afirmat că nu a venit în Parlament să ridice „mâna de-a proasta”.

„Poate ca unii au crezut ca vin in Parlamentul României , sa doarmă , sa ridice mâna de-a “ proasta” fără sa ştie ce voteaza, sau sa nu vorbească nimic sau sa nu propună nicio modificare legislativă , eu , însă , la al treilea mandat , am ştiut totdeauna ce semnez , ce votez , şi nu m-am retras niciodată de la o iniţiativa in care am crezut”, a scris Rădulescu.

Rădulescu le cere celor care s-au grăbit să se delimiteze de iniţiativa pe care au semnat-o să îşi retragă semnătura şi de pe proiectele de modificare a statutului parlamentar „şi mai ales de pe modificările privind incompatibilităţile şi conflictul de interese privind primarii , pentru ca primarii care i-au trimis prin votul lor , in Parlament , sa vadă pe cine au trimis”.

Social-democratul le transmite colegilor care au spus că propunerile de modificare a Codului Penal aduc atingere luptei împotriva corupţiei „să citească şi apoi să se exprime”.

„Deasemeni , le recomand unor colegi , care au spus ca aceste modificări ( referindu-se la abuzul in serviciu ) aduc atingere luptei împotriva corupţiei , sa citească şi apoi sa se exprime , pt ca draga coleg Nasra , ştiu ca politica e grea pt unii , însă , abuzul in serviciu , e o infracţiune de serviciu , nu o fapta de corupţie , şi da , draga coleg , in 90 % din ţările europene , din care şi ţara a cărui cetăţean eşti ( sper ca roman ) face parte , abuzul in serviciu e dezincriminat penal , prejudiciile cauzate de abuz , fiind rezolvate pe cale civilă şi administrativă . In ultimii 10 ani ,a fost o justiţie plină de abuzuri din partea procurorilor DNA, plină de hotărâri abuzive date de instanţele judecătoreşti , la comanda statului paralel , o justiţie , cu protocoale încheiate între SRI -DNA -ICCJ , cu rechizitorii la comanda scrise de ofiţeri SRI şi semnate de procurori DNA, cu biletele de condamnare transmise anumitor judecători , o justiţie cu dosare făcute la comanda , făcute pe “ suspiciune rezonabila “ şi nu pe “ probe temeinice “ , folosind martori mincinoşi şi denunţatori inventaţi şi şantajaţi , o justiţie bazată pe Ţinte politice şi pe Ţinte din oameni de afaceri romani , cu peste 60.000 de mandate de interceptări ilegale , pe siguranţa naţionala , o justiţie defecta care a produs traume , drame personale sau familiare , care a dus la decese , o justiţie condamnata prin mii şi mii de condamnări la CEDO , o justiţie , in care , nici-un procuror DNA şi nici-un magistrat nu a răspuns , pt eroarea judiciara , pt represiunea nedreapta , pt reaua credinţă sau grava neglijenţa , pe care au pricinuit-o unui cetăţean roman , indiferent de cine şi ce a fost el”, a spus Rădulescu.

Deputatul PSD declară că nu va „abdica niciodată” în mandatului său de la datoria de a îndrepta legea ANI şi de a modifica articole din Codul Penal şi Codul de procedura penală.

„Şi pentru ca , şi personal , am trecut printr-o astfel de eroare judiciara , nu voi abdica niciodată in mandatul meu parlamentar , in a îndrepta legislativ , tot ce a fost greşit şi a dat posibilitate la abuzuri in justiţie , nu voi abdica niciodată , in a îndrepta legea ANI ( o lege şi o agentie inexistenta in niciun stat european ) , care a dus la pierderea mandatelor primarilor sau consilierilor , aleşi de cetăţenii romani , şi nu voi abdica de la modificarea articolelor din codul penal şi codul de procedura penală , care nu sunt europene , care stabilesc pedepse de 2-3 ori mai mari , decât in ţările europene şi voi milita din toată fiinţa mea , pentru crearea măsurilor alternative , puşcăriei şi anume puşcăria la domiciliu sau recuperarea prejudiciilor şi puşcăria cu suspendare”, spune deputatul PSD.

Cătălin Rădulescu îşi încheie postarea transmitându-le ambasadorilor că România nu este colonia lor.

„Nu suntem o ţara de puşcăriaşi , şi spiritul justiţionar trebuie sa fie in ţara noastră , de preventie , şi de umanitate . Iar ambasadorilor , care vor ca in România , sa fie altfel decât in ţările lor , le spun un singur lucru : ţara asta e a noastră a romanilor , nu a voastră , peste ţărişoară asta frumoasa şi bogata , in decursul timpului , au trecut hoardele tătăreşti, ostile sultanilor turci , diviziile nemţeşti , armatele austro-ungare sau armatele ruseşti , însă aşa cum au venit au şi plecat , mulţi dintre ei fugind mâncând pământul , pentru ca , am avut strămoşi care şi-au dat viaţa pentru neatârnarea ţării noastre , şi ţara asta are romani a căror demnitate şi patriotism e mai presus decât orice ; noi nu intervenim in treburile interne ale ţărilor voastre , nu va cerem sa va modificaţi legi sau sa faceţi legi ca sa ne placa noua romanilor ; nu suntem colonia voastră , şi nu avem stăpâni ; avem un singur stăpân pe Dumnezeu şi atât , şi nu vom permite niciunui străin sa ne spună ce sa facem şi sa ne dicteze cum sa ne facem legile şi viaţa noastră şi a romanilor nostrii”, a scris Rădulescu.

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...
Ultima oră
Pe aceeași temă