4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechViorel Hrebenciuc, fost șef de campanie al lui Mircea Geoană la alegerile...

Viorel Hrebenciuc, fost șef de campanie al lui Mircea Geoană la alegerile din 2009: Nu din casa lui Oprea putea fi influențată numărătoarea voturilor

Şeful campaniei electorale din 2009 a lui Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, în faţa Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009, că nu consideră ilegală întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea, el arătând că are doar dubii asupra moralităţii acestei reuniuni, informează Mediafax.

 "Întâlnirea din sufrageria domnului Oprea – nu văd nimic ilegal în ea. Cel mult pot să spun că am dubii asupra moralităţii ei”, a spus Hrebenciuc.

El a arătat că această întâlnire şi discuţiile telefonice din sufragerie nu puteau influenţa numărătoarea voturilor.

„Pe de altă parte, vorbind de la telefonul mobil de acolo din sufragerie nu aveau cum să fie influenţate numărătoarea voturilor, numărătorile paralele. Şi la ora respectivă nici nu mai aveai ce să faci”, a adăugat Hrebenciuc.

Şeful de campanie al lui Mircea Geoană în 2009, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că într-o secţie de vot din Diaspora nu puteau vota mai mult de 1050 de persoane, iar numărul de voturi din anumite secţii a fost mult mai mare.

„Eu consider că tot ce s-a întâmplat e în Diaspora”, a spus Hrebenciuc, care a arătat că într-o secţie de vot din diaspora se puteau contabiliza, la 4 minute de vot, maximum 1050 de voturi.

„La Gara de Nord au votat 730 de oameni, şi erau cozi prezentate de televiziuni. La Universitate au votat 930 de oameni. La Paris aveam 3785 de alegători. Premisa e că tot ce e peste 1050 poate fi supus suspiciunii”, a spus Hrebenciuc, el arătând că în cele 4 minute trebuie inclus şi timpul necesar completării declaraţiei pe proprie răspundere.

„Controlul şi ancheta pe care trebuie să le faceţi sunt relativ simple: luaţi legătura cu cei din secţiile de vot care au făcut procesele verbale. Reflectaţi cum au putut vota peste 2000 de oameni în secţii unde pot vota maximum 1050”, a spus Hrebenciuc.

De asemenea, Viorel Hrebenciuc a spus că nu crede că Mircea Geroană a fost sabotat din interiorul PSD în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă