7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăTechElek Levente este noul președinte interimar al USR, după demisia lui Nicușor...

Elek Levente este noul președinte interimar al USR, după demisia lui Nicușor Dan

Elek Levente va fi președintele interimar al formațiunii politice, după ce Nicușor Dan a anunțat, joi, că a demisionat din funcția de președinte al USR, dar și din calitatea de membru de partid, se arată într-un comunicat remis de USR. Biroul Național va declanșa procedurile statutare după ce filiala sectorului 6 din București va lua act de demisia lui Nicușor Dan.

"În cadrul ședinței de miercuri, 31 mai, Biroul Național al partidului Uniunii Salvați România a adoptat prin vot majoritar o decizie de poziționare a USR împotriva inițiativei de modificare a art. 48 din Constituție. Definiția actuală, perfect funcțională de 25 de ani, nu a avut și nu are niciun impact asupra valorilor tradiționale sau moderne ale societății noastre de astăzi.

Această inițiativă de modificare a Constituției este un demers inutil care nu rezolvă în niciun fel vreo problemă actuală a societății, dar generează în fapt contextul unui recensământ pentru dezbinare. Urmare a acestei decizii, președintele partidului, domnul Nicușor Dan a decis să își prezinte, joi, 1 iunie, public demisia din cadrul USR", se arată în comunicatul Biroului Național al USR.

Deputatul Nicușor Dan a declarat, joi, la Parlament, că a demisionat din funcția de președinte al USR, dar și din calitatea de membru de partid, având în vedere, printre altele, decizia Biroului Național al formațiunii, care s-a pronunțat împotriva redefinirii familiei în Constituție.

"Sunt trei motive importante pentru care o fac. Unul dintre ele — opinia mea fermă că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla în România acum este ca dezbaterea principală să nu fie pe cine fură, cine nu fură, ci pe cine apără tradițiile și pe cine nu le apără. Și în felul ăsta o să ajungem că 20 de ani oamenii care fură o să fure în continuare, spunând că apără tradițiile și ăsta este un pericol uriaș pentru România.

Al doilea motiv este că simt o datorie pentru oamenii care ne-au votat. Tema aceasta a familiei este o temă foarte importantă pentru fiecare dintre ei, este o temă intimă, care ține de identitate, de sentimentul religios. Chiar dacă ea este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate acum și pentru că USR a fost votat și de oameni care sprijină acest referendum (…) și de oameni care nu-l sprijină, e, din nou, convingerea mea fermă că USR-ul trebuie să se adreseze și unora și altora", a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, al treilea motiv al demisiei sale ține de onoare.

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă