21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechTensiuni în USR. Deputatul Adrian Prisnel îl atacă pe Nicușor Dan: În...

Tensiuni în USR. Deputatul Adrian Prisnel îl atacă pe Nicușor Dan: În partid avem deficit de democrație. Nu avem un dialog, ci o mulțime de monologuri surde. Nicușor Dan: Eu cred că există o comunicare instituţionalizată

Deputatul Uniunii Salvați România Adrian Claudiu Prisnel l-a acuzat pe președintele partidului, Nicușor Dan, că nu îşi doreşte o dezbatere reală la congresul partidului din luna mai şi vorbeşte despre un "deficit de democraţie" în partid, potrivit Hotnews.ro.

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a răspuns marţi, la Parlament, acuzaţiilor din partea unor colegi potrivit cărora face „un dialog al surzilor”, afirmând că în partid există o comunicare instituţionalizată, astfel încât toţi cei 1.500 de membri să poată să participe la ea.

„Este un calendar pe care l-am stabilit împreună cu preşedinţii de filiale judeţene, pe 11 februarie am stabilit acest calendar, pe statut vorbesc acum. S-a numit o comisie care să centralizeze toate propunerile, comisia asta a fost anunţată în martie. Tot atunci am anunţat şi coordonatorii de regiuni care să preia toate propunerile pe statut. S-a făcut o centralizare până pe 13 aprilie şi pe 22 aprilie, împreună cu toţi parlamentarii, toţi preşedinţii de filiale judeţene dezbatem statutul că asta văd că e problema. Pe chestiuni pe care este consens le introducem în statutul cu care mergem către Congres, unde există divergenţe, le identificăm şi punem Congresul să voteze care din opţiune este mai bună. Există o dezbatere care are un calendar care a început deja de două luni”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat dacă există o dezbatere în partid.

La remarca presei care i-a spus că există colegi în USR care îl acuză că nu ştiu ce ar trebui să facă un vicepreşedinte, deputatul a susţinut că această chestiune va fi clarificată de noul statut al partidului.

„Ce va face un vicepreşedinte al USR va fi stabilit de noul statut care va fi votat la Congres.  Până atunci e normal să nu ştim care din variantele de statut va fi”, a completat preşedintele USR.

De asemenea, întrebat dacă face „un dialog al surzilor”, Nicuşor Dan a spus: „Eu cred că există o comunicare instituţionalizată astfel încât toţi cei 1.500 de membri să poată să participe la ea”.

Anterior, deputatul USR Adrian Prisnel a scris, pe Facebook, că "dezbaterea internă nu există de facto, aşa cum spune şi Tudor (Benga – n. red.), ci este <> la scară universului USR, pe modelul de propagandă descris de Chomsky". 

"Am suspendat pentru cȃteva zile “dezbaterea internă” și “campania electorală legitimă” la care se referea Nicușor Dan în postarea de acum cȃteva zile în care îl ceartă pe Tudor Benga pentru… încă nu îmi e clar pentru ce. Deranjul mare pare să fie că Tudor a fost preluat de Hotnews și, pe cale de consecință, trebuie decredibilizat și acuzat de minciună.

Am citit cu dezamagire postarea lui Nicușor și, am decis să nu reacționez imediat pentru a nu da foc satului înainte de sărbători; în retrospectivă îi cer scuze lui Tudor pentru că nu l-am susținut imediat.

Postarea lui Tudor Benga, nu este, din păcate, un neadevăr.
Fabricarea consimțămȃntului
Dezbaterea internă nu există de facto, așa cum spune și Tudor, ci este “fabricarea consimțămȃntului” la scara universului USR, pe modelul de propagandă descris de Chomsky.
Calendarul de care vorbește Nicușor este real și arată schematic așa:
1. Foarte mulți oameni pun într-o găleată amendamente la statut.
2. Un om (anume) alege (unilateral) unele amendamente din găleată și le introduce în statut.
3. Pe statutul rezultat se va discuta cȃteva ore, într-o ședință de lucru a unui for nestatutar.
Nu avem un dialog ci o mulțime de monologuri surde care, din întȃmplare, au o temă comună.
Nu e o dezbatere.
Deficit de democrație
Pe cȃt este de real calendarul, pe atȃt este de perfid mecanismul; perfid pentru că îți lasă impresia că participi la crearea statutului aducȃnd amendamente, totuși, pentru că puterea editorială este concentrată la conducere, rezultatul este prestabilit. Exact ca la amendamentele de la bugetul de stat unde USR a formulat 125 de amenamente dar PSD a acceptat două, cam așa am participat și noi la decizie.
Am văzut deja forma statutului așa cum a ieșit din acest proces și se regăsesc pe acolo și vreo două amendamente formulate în spiritul USR Optimist, dar de ieșit a ieșit “așa cum trebuie.”
Ce vom face
Cȃnd te lupți cu manipularea, nu cu puterea trebuie să vorbești ci cu ceilalți. Prezumția este că puterea știe adevarul și de aia face ceea ce face.
Vom aduce în discuție zilele viitoare un statut în spiritul USR Optimist, îl vom prezenta colegilor de partid și vom insista ca la Congres electorii să voteze statutul pe care îl doresc.
Căutăm un echilibru funcțional între puterea Congresului, a Comitetului Executiv, a Biroului Național, a președintelui și vicepreședinților. La o primă citire, interpretez că propunerea existentă acordă de facto puteri foarte mari Președintelui prin subordonarea directă a Secretariatului General și creează, prin necodificarea raporturilor de putere, premisele unui conflict între Președinte și Biroul Național.
Repercusiuni
Cȃnd Cristian Ghinea a ieșit cu opinie separată a fost acuzat de manipulare, cȃnd Tudor Benga a criticat și el la rȃndul lui ce se întȃmplă, a fost și el acuzat de minciună; lui Cătălin Drulă i s-a spus că e trădător. Aștept cu nerăbdare să văd eu unde mă încadrez: mincinos, manipulator sau mințit, manipulat și prea fraier să îmi dau seama de asta. (Public zic, că pe surse am auzit deja.)
De cugetat
Pentru că orice input critic a fost identificat, etichetat drept corp strain și izolat, nu pot decȃt să mă întreb dacă inputurile de genul: “You rock!” pot ajusta o eventuală direcție greșită. Se simte vreun pic de lidership și responsabilitate în inputurile alea?
Partidul simte toate astea, simte nedreptatea atacurilor direcționate către Ghinea, Benga et. all și nu le validează, chiar dacă USR îi datorează foarte mult lui Nicușor", a scris deputatul USR. 

 

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă