13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechȘedința pesediștilor de la Neptun. Premierul Tudose a dat asigurări că Pilonul...

Ședința pesediștilor de la Neptun. Premierul Tudose a dat asigurări că Pilonul II de pensii nu se va desființa

UPDATE 14.00: Mihai Tudose, premierul României, a anunțat, în cadrul CExN, că Guvernul lucrează la un draft al bugetului care să fie pregătit pentru luna octombrie.

""S-a luat decizia la nivel de partid săptămâna aceasta, am discutat luni cu domnul preşedinte. Pentru coerentă actului guvernamental, politic, în 2 săptămâni, maxim 3, să avem draftul de buget pentru a intră în normalitate. În octombrie să depunem bugetul şi odată cu draftul să avem şi măsurile legislative. Să nu ne trezim în ianuarie că pentru a pune în practică bugetul trebuia să avem legi în 2017. (…) Cea mai importantă provocare e legea salarizării unice, cu transferarea cheltuielilor cu angajatul, diminuarea impozitului pe venit, diminuarea contribuţiilor sociale, toate acestea vor fi la pachet", a declarat Mihai Tudose.

UPDATE 13.50: Premierul Mihai Tudose a asigurat, vineri, că Pilonul II de pensii nu se va desființa. 

„Este vorba despre luarea unei decizii în ceea ce privește alocarea unei sume la cele două componente, ambele sunt de stat, doar că una are un management privat. O jumătate de sumă se va duce la Pilonul I, iar cealaltă jumătate la Pilonul II. S-a constatat că randamentul la Pilonul I – are ca și reper salariul mediu pe România – este mult mai mare decât randamentul obținut la Pilonl II.

Din această cauză am solicitat Ministerului de Finanțe ca împreună cu cei de la sistemul de pensii să facă o analiză. (…) În prima lună am luat la mână tot ce înseamnă aceste cifre, să vedem ce randament are acel Pilon II administrat privat și am constatat cu surprindere că statul este un mai bun administrator la acest lucru.

Am văzut dezbaterea. Dezbaterea a pornit de la premisa greșită că vrem desființăm Pilonul II de pensii. Nu este adevărat. Că vrem să luăm bani din Pilonul II de pensii. Nu este adevărat.”, a declarat Mihai Tudose, premierul României.

 

UPDATE 13.00: CExN al PSD, reunit vineri la Neptun, discută despre numărul şi structura pe vârste şi profesii a membrilor PSD, precum şi despre gestiunea carierei acestora, potrivit Mediafax.

„Azi vom vorbi despre numărul de membri şi structura pe vârste şi profesii a membrilor PSD. Am început în 2016 o astfel de discuţie, avem o evidenţă şi cantitativă, dar şi calitativă. Înfiinţăm un Departament de gestune a carierei şi săptămâna viitoare să stabilim în CExN un şef de departament”, a spus Dragnea, în debutul şedinţei.

El a mai arătat că în cadrul reuniunii se va discuta şi despre un program de acţiuni politice şi organizatorice pentru toamnă, dar şi despre un proram de comunicare al organizaţiilor judeţene şi modul în care parlamentarii se implică în activitatea organizaţiei judeţene din care fac parte.

Potrivit lui Dragnea, în şedinţă se va aborda şi modul în care poate fi îmbunătăţită colaborarea politică la nivel judeţean între organizaţiile PSD şi ALDE.


Șeful Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a convocat, în weekend, Guvernul Tudose pentru a discuta, într-o şedinţă informală, despre priorităţile legislative ale Executivului, în contextul debutului sesiunii parlamentare de toamnă, au precizat, vineri, pentru Mediafax, surse PSD.

Întâlnirea ar putea avea loc în Delta Dunării, în condiţiile în care liderii PSD şi membrii Guvernului sunt reuniţi la Neptun.

Potrivit surselor citate, Dragnea intenţionează să discute cu fiecare ministru în parte despre stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare şi despre priorităţile legislative pe care le are fiecare minister în parte.

De la această întrunire va lipsi, însă, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, aceasta invocând motive de ordin personal. Sursele citate au arătat că, din acest motiv, discuţia privind Legea pensiilor a fost amânată pentru CExN de săptămâna viitoare, care va fi convocat la Mamaia.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, joi, la Neptun, că în weekend-ul 2-3 septembrie, care va urma debutului sesiunii parlamentare, vor fi convocate în Constanţa reuniuni ale structurilor de conducere ale PSD şi ALDE şi ale grupurilor parlamentare, împreună cu membrii Guvernului, acestea având caracter formal.

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă