Șeful PSD, Liviu Dragnea, despre dezvăluirile privind presupusele legături cu firma TelDrum: Nu mă simt vânat, chiar sunt. Nu am legături cu această societate. Stau și mă întreb totuși: dacă era o societate străină, ar fi beneficiat de același tratament?

de Roxana Petre , 02 august 2017 - stire actualizata la ora 10:52, 02 august 2017
Șeful PSD, Liviu Dragnea, despre dezvăluirile privind presupusele legături cu firma TelDrum: Nu mă simt vânat, chiar sunt. Nu am legături cu această societate. Stau și mă întreb totuși: dacă era o societate străină, ar fi beneficiat de același tratament?

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, marți seara, la o emisiune de pe postul Antena 3, că „este vânat”, în contextul în care în spațiul public au apărut mai multe materiale jurnalistice despre presupusele sale legături cu firma TelDrum.

„Nu e o situație foarte confortabilă. M-a întrebat cineva dacă mă simt vânat. Nu mă simt vânat, chiar sunt. În situația în care o structură de presă, alte instituții de presă au o singură temă, în fiecare zi trebuia să apară ceva (...) scoteau tot felul de ciorbe reîncălzite, așa-zise anchete explozive care, de fapt, nu au niciun fel de substanță, înseamnă bani foarte mulți să se întrețină o asemenea campanie, având un obiectiv foarte clar și anume PSD. Eu sunt o piedică în calea micșorării PSD, care nu este un obiectiv doar de acum. Că sunt forțe externe, că sunt forțe interne, că sunt instituții din România, instituții din altă parte, oameni grei din afara țării, nu știu", a declarat șeful PSD.



 

 

Liviu Dragnea a continuat susținând că „atacurile” sunt generate de programul de guvernare. „Dar, din moment ce acest program de guvernare deranjează și deranjează foarte serios anumite afaceri din România și deranjează viitorul unora, sigur că generează astfel de atacuri. Am fost acuzat și înjurat că vreau să fac ceva la multinaționale. Doamne ferește! Chiar nu. Eu doar pun niște întrebări", a mai spus el. 

Totodată, șeful PSD a vorbit despre TelDrum, susținând că nu a avut și nu are acțiuni la această firmă.



 

 

„Cu TelDrum. Nu am avut acțiuni, nu am acțiuni și nu o să am acțiuni acolo. Totuși, de ani de zile, din 2004, s-a aruncat pe piață acest subiect. Nu am legături cu această societate. Stau și mă întreb totuși: dacă era o societate străină, ar fi beneficiat de același tratament? Un asemenea atac violent pe o companie mică mare e corect? Cu Brazilia, că am casă, că am vilă, că am vilă de lux, că am spălat bani în Brazilia. (...) Eu nu am mutat bani din România, banii mei sunt la vedere, declarația de avere e la vedere, nu am afaceri în nicio altă țară, nu am proprietăți în altă țară. Dar astea sunt lucruri știute, nu poți să ai proprietăți în această lume și să nu se știe, este imposibil", a mai spus Liviu Dragnea.

În opinia șefului PSD,  în spatele acestor atacuri ar fi „aceleași persoane și instituții". „Ei știu exact de ce fac lucrul acesta. Vor să se întâmple altceva în România, guvernarea să nu mai fie la noi, vor ca PSD să se micșoreze, vor ca PSD să se rupă, vor ca România să nu se dezvolte, poate vor ca să fie în permanență tulburare", a adăugat Dragnea.

Pe aceeași temă:





 

Comentarii

  • Anda

    02 august 2017 11:26

    Borfasul asta de Dragnea minte cum respira. Are tupeul sa declare ca el n-a avut niciodata legaturi cu Teldrum, asta in timp ce tot judetul stie ca Teldrum inseamna de fapt Dragnea si haita lui de borfasi!

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design