15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăTechRenate Weber dă asigurări moldovenilor: UE va contracara măsurile economice ale Rusiei

Renate Weber dă asigurări moldovenilor: UE va contracara măsurile economice ale Rusiei

Europarlamentarul PNL Renate Weber a dat asigurări, marți, că Uniunea Europeană este pregătită să contracareze măsurile economice adoptate de Rusia împotriva Republicii Moldova.

"Știm bine și din experiență personală că reformele nu sunt neapărat ceva ușor de făcut. Dar în Republica Moldova autoritățile, cu susținerea destul de largă a cetățenilor, chiar au trecut la reformarea acelor sectoare, așa cum a fost cerută de UE, în ciuda faptului că, bineînțeles, există și niște costuri sociale care se plătesc. Dar e bine, în același timp, că țara să simtă că are parteneră o Românie care o vrea alături de ea în Europa, și o Uniune care e gata oricând să contracareze măsurile economice care vin din partea Rusiei”, a declarat Renate Weber. 

Europarlamentarul PNL a încurajat cetățenii români din Republica Moldova să se prezinte la vot pe 25 mai pentru a dovedi dorința de apropiere de UE.

"Profit de acest eveniment ca să adresez o invitație cetățenilor români din Republica Moldova sau cetățenilor cu dublă cetățenie din Republica Moldova (și moldoveană, și românească): să vină la vot pe 25 mai! Cred că în acest context, atât de tensionat și complicat, în care Republica Moldova are nevoie de foarte mult ajutor din partea României și a Uniunii Europene, este bine că cetățenii care pot vota pentru candidații din România, să vina la vot, pentru că este o formă de a exprimă dorință de apropiere de UE. Și cred că inclusiv aceste zile ne-au oferit șansa de a vedea cât de serioasă este această problemă și cât de serios privește Uniunea Europeană chestiunea apropierii de Republica Moldova", a afirmat Weber.

Eurodeputata Renate Weber a reconfirmat sprijinul Partidului Național Liberal pentru integrarea Republicii Moldova în UE.

"Partidul Național Liberal, inclusiv în Manifestul sau pentru aceste alegeri – Prosperitate.Națiune.Libertate – susține cu tărie integrarea Moldovei în UE, iar Delegația PNL din Parlamentul European a fost extrem de activă în susținerea Republicii Moldova și în legislatură care tocmai se încheie. 
 Personal am fost raportor din partea grupului liberal din Parlamentul European pe chestiunea ridicării vizelor, susținem și am făcut-o în permanență, obținând concursul colegilor din alte țări în chestiunea încheierii Acordului de asociere. Suntem foarte apropiați de Republica Moldova și sperăm să vedem Moldova în Uniunea Europeană cât mai curând" – a mai spus eurodeputată PNL, considerând că această apropiere este chiar meritată de cetățenii moldoveni”, a conchis europarlamentarul PNL.

Cele mai citite

Premierul plănuiește investiții de 15 miliarde de euro din banii arabilor. Care va fi rezultatul?

Premierul Marcel Ciolacu, aflat zilele acestea în Qatar și Emiratele Arabe Unite, planifică să aducă bani în țară de la arabi pentru investiții. Vorbim...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă