8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechRaluca Turcan: Liberalii au votat ca membrii care lipsesc de la voturi...

Raluca Turcan: Liberalii au votat ca membrii care lipsesc de la voturi importante să fie sancţionaţi. Decizia nu o vizează pe Alina Gorghiu

Biroul Politic Național a decis, luni, în unanimitate, ca liberalii care lipsesc de la voturi importante să fie sancţionaţi gradual, potrivit Statutului, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. Șefa liberalilor a mai menționat că decizia luată nu se raportează la Alina Gorghiu, ci la “un principiu sănătos", potrivit Mediafax.

”Azi în Biroul Permanent Naţional am propus şi s-a decis în unanimitate ca atunci când colegi de-ai nostril lipsesc la voturi importante cu aşteptări mari din partea opiniei publice, atunci politic să recurgem la sancţiunile prevăzut în statut. Sancţiunile sunt graduale de la imposibilitatea de a vota în anumite şedinţe, inclusiv până la suspendarea din partid pe diferite perioade”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, întrebată ce măsuri a luat pentru a-i împiedica pe liberali “să chiulească”.

Întrebată dacă Alina Gorghiu poate fi acuzată de blat cu PSD, Turcan a afirmat că nu se referă “punctual la Alina Gorghiu”.

”Nu mă refer punctual la Alina Gorghiu. Chiar dacă există un mare deliciu de a titra << Turcan se războieşte cu Gorghiu>> nu mă refer la Alina Gorghiu, mă refer la un principiu pe care dacă nu-l respectăm PNL-ului îi va fi din ce în ce mai greu să spună că e diferit de PSD”, a răspuns Turcan.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă