16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechLovitură pentru liberali. Puiu Haşotti își dă demisia din PNL după 27...

Lovitură pentru liberali. Puiu Haşotti își dă demisia din PNL după 27 de ani

Liberalul Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii şi fost deputat şi senator liberal timp de 20 ani, şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal, al cărui membru era încă din 1990, scrie Mediafax.

„Unele atitudini politice ale PNL fie nu le pot înţelege, fie nu sunt de acord cu ele”, a anunţat, miercuri, motivul demisiei Puiu Haşotti, precizând că formațiunea de astăzi „nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”.

El a ţinut să precizeze că nu are de gând să se înscrie în altă formaţiune politică. „Nu m-am înscris şi nu am de gând să mă înscriu într-un alt partid”, fără să mai facă alte comentarii.

Puiu Haşotti este născut pe 14 iunie 1953, la Constanţa, şi a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în 1976. Şi-a luat doctoratul în ştiinţe istorice în 1995. Cu un an înainte a fost bursier Fulbright la San Francisco State University, numele bursei fiind scris „Fullbricht" sau „Fubright" în mai multe variante ale CV-ului său postate online, fapt care a atras atenţia presei, de la nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Culturii.

În ceea ce priveşte experienţa sa profesională, Haşotti a lucrat ca muzeograf, muzeograf principal şi cercetător principal (1976 – 1996), a fost consilier la Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Constanţa (1990 – 1995), lector universitar la Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de Istorie (1990 – 1996), şi ulterior conferenţiar universitar în aceeaşi instituţie, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

A intrat în Partidul Naţional Liberal (PNL) în ianuarie 1990, ocupând pe rând funcţiile de preşedinte al Organizaţiei Municipale Constanţa a PNL, preşedinte al Filialei Judeţene Constanţa a PNL, membru în Biroul Politic al PNL şi vicepreşedinte al PNL.

Haşotti a fost ales deputat în 1996, în primul mandat fiind secretarul Comisiei de Cultură şi membru în Comisia pentru Integrare Europeană, dar şi lider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, iar la cel de-al doilea – membru în Comisia de Politică Externă şi în Comisia pentru Integrare Europeană, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (2002 – 2004) şi membru al Convenţiei pentru Viitorul Europei (2002 – 2003).

A intrat în Senat în 2004, fiind membru al Comisiei pentru drepturile omului şi membru în Adunarea Parlamentară OSCE, vicepreşedinte al Senatului (2004 – 2005), lider al grupului Alianţa Dreptate şi Adevăr (2005 – 2007) şi lider al grupului PNL (2007 – 2008). În prezent, el este la cel de-al doilea mandat de senator, fiind liderul grupului parlamentar PNL, membru în Comisia pentru drepturile omului, în Comisia pentru românii de pretutindeni, în Adunarea Parlamentară OSCE şi Adunarea Parlamentară a Mării Mediterane.

Tot în 2004, a candidat la alegerile locale pentru funcţia de primar al Constanţei, câştigate din primul tur de scrutin de Radu Mazăre.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă