16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechPreşedintele USR, Nicuşor Dan, a anunţat că îşi va da demisia din...

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a anunţat că îşi va da demisia din funcţia de conducere a partidului. Deputatul Dan Barna: Nu există o demisie înregistrată

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a ameninţat că va demisiona de la conducerea partidului, după ce membrii USR au decis prin vot să nu susţină revizuirea Constituţiei pentru redefinea familiei, au declarat surse pentru Mediafax..

Decizia de a nu susţine modificarea Consituţiei a fost luată cu 11 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi 2 abţineri. Nicuşor Dan a părăsit şedinţa ameninţând că va demisiona, nefiind excluse negocieri pentru menţinerea lui Nicuşor Dan la conducerea fomaţiunii.

Deputatul USR Dan Barna a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că Nicuşor Dan nu a fost de acord cu decizia Biroului Naţional de a nu susţine modificarea revizurii Constituţiei şi a anunţat că va demisiona, precizând că însă că nu s-a înregistrat nicio demisie.

"A fost o şedinţa în care spiritele s-au încins destul de mult. În urma ei a fost o decizie a Biroului Naţional de poziţionare împotriva modificării Constituţiei. Nicuşor Dan a precizat că nu este de acord cu acestă poziţionare şi în acest context s-au spus multe lucruri. Nu există o demisie înregistrată", a declarat deputatul Dan Barna.

Luni, deputatul USR Cristian Ghinea l-a acuzat, pe Facebook, pe liderul partidului, Nicușor Dan, că i-a șantajat pe ceilalți membri pentru a vota schimbarea Constituției privind redefinirea familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. În replică, Nicuşor Dan a afirmat că USR se confruntă cu "o puternica presiune internă". Totodată, Nicuşor Dan a mai adăugat că poziţionarea ar conduce către "o fractura internă fiindcă ar încălca convingerile intime ale unor colegi aflaţi în minoritate".

"Se contura o majoritate clară pentru susținerea propunerii. Moment în care Nicușor Dan a amenințat că își dă demisia dacă partidul se va poziționa. Mai mulți membri au cedat din păcate acestui șantaj. L-am anunțat atunci pe Nicușor Dan că dacă nu avem o decizie e momentul să își asume personal acest lucru și că eu m-am săturat să răspund public pentru chestiuni pe care el le impune partidului și nu le asumă personal. Emoția produsă de anunțul său a făcut să se voteze pentru amânare. Deci, s-a amînat prin vot (m-am opus și amânării) pentru miercuri", a scris Ghinea, răspunzând unei postări, pe Facebook.

Nicuşor Dan reiterează că această dispută va produce o fractură iremediabilă în interiorul partidului.

 

"Am fost vehement impotriva pozitionarilor liderilor de opinie ai USR, de ambele parti, care aduceau USR in dezbaterea progresisti vs conservatori, in loc de dezbaterea despre subiectele reale ale societatii si despre competentele pe care USR le aduce in politica.

Exista acum o puternica presiune interna pentru ca USR sa se pozitioneze pe tema redefinirii familiei crestine. Opinia mea ferma este ca ar fi o mare eroare. Am cadea cu totii in capcana de a vorbi despre ce ne divizeaza si nu despre ce ne uneste. Ar fi, mi-e teama, o fractura interna peste care nu vom putea trece, printr-o pozitionare care ar incalca convingerile intime ale unor colegi ai nostri aflati in minoritate.

Am facut atatea lucruri minunate impreuna, progresisti si conservatori. Am trezit speranta in sute de mii de oameni. Sper sa avem intelepciunea sa ramanem uniti. Sper sa ne ridicam la inaltimea sperantelor pe care oamenii si le-au pus in noi", a scris Nicuşor Dan.

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă