11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechPoliticianul satului: Sevil Shhaideh - CaD(â)NA | ACADEMIA CAȚAVENCU

Politicianul satului: Sevil Shhaideh – CaD(â)NA | ACADEMIA CAȚAVENCU

Liviu Dragnea a supus ceea ce otomanii au eşuat, susţin specialiştii, să controleze administrativ. Este vorba de „Pădurea Nebună”. Sau „Deli Orman”. Sau Teleormanul din ziua de astăzi.

Aşa cum, în Scrisoarea a III-a, a lui Mihai Eminescu, Mircea cel Bătrân a fost ciotul de care s-a împiedicat „întreg Aliotmanul”, aşa şi Liviu Dragnea a fost mustăciosul de care s-au împiedicat ghiaurii Adrian Năstase, Victor Ponta, mare prieten al dictatorului turc Recep Tayyip Erdogan, şi alţi ieniceri pesedişti, care au îndrăznit să-i stea în cale.

Aşadar, relaţia lui Liviu Dragnea cu reprezentanţii minorităţii musulmane este, în mare parte, una de dominare. Practic, putem considera că şeful PSD are în ADN talentul de a le subjuga. Nu doar pe turci, ci şi pe tătari. Mai precis, pe tătăroaice. Aşa se explică, poate ascendentul pe care-l are asupra actualului ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh. O reprezentantă a acestei comunităţi etnice, care i-a devenit omul cel mai de încredere şi a ajuns să fie cercetată în Dosarul Belina, împreună cu Rovana Plumb.

Născută într-o familie din Constanţa, Sevil este fiica lui Muezel şi Sadein, doi lucrători în lumea teatrului, de la care a moştenit probabil talentul de a fi marionetă. Mai mult, este nepoata istoricului Kemal Karpat, fost consultant pe probleme ale Orientului la Washington. De la acesta a moştenit o bună relaţie trans-atlantică. Sevil a fost prietenă cu americanii, care o sprijină astăzi pe Laura Codruţa KÖveși în eforturile ei de a-l băga la puşcărie pe Daddy. Între 1995 şi 2001, a obţinut specializările de expert în administraţie publică şi manager ONG, în cadrul organizaţiei internaţionale USAID din SUA.

Revenită de peste Ocean, Sevil şi-a început ucenicia în slujba unor mafioţi pur-sânge: Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Între 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi a coordonat proiectele cu finanţare europeană.

Liviu Dragnea i-a descoperit talentele de făcătoare de legi în domeniul administraţiei publice locale.pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar Sevil Shhaideh coordona Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

S-a apropiat suficient de mult de ea încât să fie martor la căsătoria cu Akram Shhaideh, un sirian născut în Damasc, mare admirator al sângerosului dictator Bashar al-Assad. Lucru pe care Sevil nu pare să-l deteste. Mă rog, gusturile nu se discută. În istorie, tătarii au fost mari amatori de sânge:)

 

Who the f…k is Alice

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă