Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

PNL și ALDE se ceartă pe titlul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Tudose

Liderul ALDE Iaşi,Varujan Vosganian, a declarat sâmbătă că titlul moţiunii de cenzură, depusă de PNL, i se pare ridicol şi că asocierea dintre categorii sociale, reprezentări politice şi ciumă “nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială". În replică, Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, îi transmite că poate pentru fostul liberal, PSDragnea e mumă însă pentru mulţi români PSD e ciumă, ciuma roșie.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 19.11.2017 - 16:39

Liderul ALDE Iaşi,Varujan Vosganian, a declarat sâmbătă că titlul moţiunii de cenzură, depusă de PNL, i se pare ridicol şi că asocierea dintre categorii sociale, reprezentări politice şi ciumă “nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială". În replică, Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, îi transmite că poate pentru fostul liberal, PSDragnea e mumă, însă pentru mulţi români PSD e ciumă, ciuma roșie. 

Titlul moţiunii iniţiate de PNL faţă de Guvernul Tudose a creat tensiuni între PNL şi ALDE; după ce senatorul Varujan Vosganian (ALDE) a afirmat că titlul moţiunii este ridicol şi aduce aminte de recuzita nazistă, PNL i-a transmis că este vorba despre o parafrază a unui proverb românesc.

Varujan Vosganian se face că nu întelege titlul moţiunii de cenzură iniţiată de PNL: "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", insinuând niste asocieri naziste şi rasiale pe care doar dânsul le vede. Vreau să-i explic domnului Vosganian să caute motive ceva mai serioase pentru care nu doreşte cu votul său din Parlament să oprească haosul din economie şi atacul la Justiţie declanşat de guvernarea PSDragnea”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, duminică, pe Facebook, după ce senatorul ALDE Varujan Vosganian a criticat titlul moţiunii de cenzură iniţiate de PNL.

Ionel Dancă a afirmat că Varujan Vosganian “se face că nu înţelege” că titlul moţiunii PNL este o parafrază a unui proverb popular românesc: "Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă".

„Poate pentru Varujan Vosganian, PSDragnea e mumă, însă pentru mulţi români PSD e ciumă, ciuma roşie”, spune Dancă.

Liderul ALDE Iaşi,Varujan Vosganian, a declarat sâmbătă că titlul moţiunii de cenzură, depusă de PNL, i se pare ridicol şi că asocierea dintre categorii sociale, reprezentări politice şi ciumă “nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială".

Deputatul Varujan Vosganian a declarat că opoziţia nu a găsit cel mai bun mod de a se exprima atunci când a formulat textul şi titlul moţiunii de cenzură, criticând asocierea dintre categoriile sociale şi ciumă.

“Eu am lecturat cuprinsul acestei moţiuni de cenzură. Titlul mi se pare ridicol, şi nu doar ridicol. Vine dintr-o recuzită nazistă. Eu am rugat de mai multe ori pe colegii noştri din parlament să nu evoce prin sintagmele folosite experienţele cele mai triste ale secolului XX. Trebuie să vă reamintesc faptul că această sintagmă asociere între "ciumă" şi categorii sociale a fost creată pentru a netezi calea legilor rasiale de la Nurenberg, atunci când minoritatea evreiască a fost asemuită cu nişte animale care produc ciumă, şi după aceea a fost categorisite drept ciumă. A fost o ruşine a secolului XX. Asocierea aceasta dintre categorii sociale, dintre reprezentări politice şi o molimă de acest fel nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială. De aceea îmi pare rău că opoziţia găseşte o astfel de modalitate de a cataloga majoritatea parlamentară care în fond este opţiunea majorităţii celor care au votat. Şi dacă majoritatea românilor este purtătoare de molimă, atunci mi se pare că opoziţia nu a găsit calea cea mai potrivită de a se exprima”, a declarat deputatul ALDE.

Varujan Vosganian a continuat explicând că sintagma folosită în titlul moţiunii de cenzură descalifică iniţiativa opoziţiei şi că este clar că va fi respinsă în parlament.

“Este cel mai serios lucru pentru ca moţiunea de cenzură trebuie respinsă, ca să fie clar un avertisment pentru cei care doresc să reînvie agresiuni, sintagme şi viziunile cele mai amare, cele mai ruşinoase ale secolului XX pentru a arăta în secolul XXI că nu am învăţat nimic din experienţele trecutului. Nu mai vorbim de text, care este inconsistent. Este o moţiune de cenzură cu un deznodământ anunţat. Ea va fi respinsă în parlament”, a explicat liderul ALDE Iaşi.

Partidul Naţional Liberal a depus, vineri, moţiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, demers iniţiat după ce guvernul Tudose a adoptat ordonanţa de modificare a Codului Fiscal. Liberalii au strâns 148 de semnături.

„Această moţiune de cenzură vine în sprijinul celor loviţi şi minţiţi de guvernarea Dragnea – Tudose. Niciodată după anul 1989 o guvernare nu a ridicat împotriva ei atâtea categorii de români, functionari publici, angajaţi la stat, angajaţi în sectorul privat, pensionari, oameni de afaceri, ONG-uri, societate civilă. A fost un balon de săpun care s-a spart şi victimele au fost toţi cetăţenii Românie. Un program de guvernare care promitea majorări salariale adus din nefericire scăderi de salarii şi în cel mai fericit caz mici majorări”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, după depunerea moţiunii.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...