10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechPNL a atacat în instanță schimbarea vicepreședintelui CJ Prahova

PNL a atacat în instanță schimbarea vicepreședintelui CJ Prahova

PNL a contestat în instanţă schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui liberal al Consiliului Judeţean Prahova, Sebastian Danielescu, în urma votului consilierilor judeţeni, relatează Mediafax.

PNL şi fostul vicepreşedinte liberal al Consiliului Judeţean Prahova Sebastian Danielescu au dat în judecată CJ, solicitând instanţei să se pronunţe cu privire la legalitatea schimbării din funcţie a lui Danielescu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca.

Conform portalului instanţelor de judecată, până în prezent Tribunalul Prahova, pe rolul căruia se află procesul, nu a stabilit un termen în acest caz.

Liberalul Sebastian Danielescu, ales vicepreşedinte al CJ Prahova în anul 2012, a fost schimbat din funcţie, prin votul consilierilor judeţeni, în 4 august.

În expunerea de motive anexată hotărârii privind eliberarea din funcţie a lui Danielescu se arată că 14 consilieri judeţeni solicitau eliberarea din funcţie a lui Danielescu, arătând că această măsură este "necesară pentru buna desfăşurare a administraţiei judeţene".

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă