10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechParlamentarii USR au protestat în plenul Senatului împotriva proiectului de grațiere a...

Parlamentarii USR au protestat în plenul Senatului împotriva proiectului de grațiere a corupților

Mai mulţi deputaţi USR au protestat, luni, în sala de plen a Senatului, împotriva proiectului de lege a graţierii, printre ei numărându-se şi liderul partidului, Nicuşor Dan, informează Mediafax.

Protestatarii au purtat pancarde pe care scria ”Respingeţi Legea graţierii”.

Preşedintele de şedinţă, social-democratul Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, le-a cerut deputaţilor USR să părăsească sala.

”Vreau să precizeze că şedinţa plenului Senatului se desfãşoară cu senatori, motiv pentru care îi rog pe colegii de la USR să ne lase sã ne desfãşurăm activitatea. Înţelegem şi motivul pentru care domniile lor vin aici şi trebuie să precizez încă de la început că punctul de vedere pe legea graţierii al PSD şi ALDE este solicitarea de a retrimite la Comisie şi de a reface raportul", a spus Manda.

În urma lipsei de reacţie a acestora, Manda a apelat la liderul grupului senatorilor USR, Cristian Ghica, căruia i-a arătat şi prevederile din Regulamentul Senatului.

După circa 15 minute, deputaţii USR au părăsit sala de plen.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă