10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechLudovic Orban, PNL: Se vede tot mai limpede că românii au fost...

Ludovic Orban, PNL: Se vede tot mai limpede că românii au fost mințiți cu bună știință

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iași, faptul că, în campania electorală, în mod deliberat, social-democrații au promis lucruri ce nu pot fi realizate.

„Se vede tot mai limpede, și sper ca din ce în ce mai mulți români să înțeleagă că au fost mințiți cu bună știință, cu nerușinare, că în mod deliberat s-au promis lucruri ce nu pot fi realizate. Pe lângă campania noastră de atragere a clasei de mijloc, a antreprenorilor, mediului de afaceri, a oamenilor care au înclinație de a vota cu dreapta, vă rog să începeți să faceți o campanie către pensionari. Iată că pensionarii, care au fost principalii votanți ai actualului partid de guvernământ, au fost mințiți cu nerușinare. Cinicii ăștia care conduc azi România și-au bătut joc de părinții și bunicii noștri. Au promis că le cresc pensiile, le-au dat speranțe false, pentru ca acum să spună cu nonșalanță și nesimțire că nu se mai aplică Legea pensiilor de la 1 ianuarie 2018, că nu mai cresc pensiile așa cum fusese proiectat. Nu mai spun de alte și alte promisiuni”, a afirmat Ludovic Orban, la Forumul Administrației Publice Locale, organizat la Iași, transmite Agerpres.

El a subliniat că și angajaților din administrația publică li s-a promis creșterea salariilor cu 25 la sută și o să vadă creșterea netă de maxim 4%.

„Ăștia 4% ca putere de cumpărare reprezintă mult mai puțin decât reprezenta salariul din 2017, pentru că între timp a crescut rata inflației, a scăzut leul în raport cu euro, a crescut deficitul balanței comerciale care presează asupra cursului de schimb, iar asta duce la scumpirea cursului, afectează scumpirea creditelor, scumpirea creditelor duce la scumpirea tuturor produselor, prin scumpirea creditelor fiecare român are de plătit mai mult rata lunară. Până la urmă, puterea de cumpărare a populației va scădeai”, a afirmat Orban.

Liderul liberalilor a explicat că atât pensiile cât și salariile celor care lucrează la stat vor crește doar atunci când economia este în creștere și există investiții reale.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă