Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Liviu Dragnea va cere parlamentarilor PSD să voteze împotriva amendamentelor propuse de Șerban Nicolae pe tema grațierii și îl acuză că nu s-a consultat cu partidul pe acest subiect

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, că va cere parlamentarilor PSD să voteze contra amendamentelor propuse de senatorul Șerban Nicolae la Legea grațierii.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 08.03.2017 - 15:42

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, că va cere parlamentarilor PSD să voteze contra amendamentelor propuse de senatorul Șerban Nicolae la Legea grațierii, chiar dacă acesta este colegul lor de partid.

Liviu Dragnea l-a criticat pe Șerban Nicolae pentru faptul că nu s-a consultat cu alți parlamentari PSD înainte să formuleze aceste amendamente.

"Chiar dacă unii colegi pot fi deranjaţi sau se pot supăra, nu putem să sperăm că vom avea un parcurs politic corect în acest mandat dacă nu există o oarecare rigoare în activitatea parlamentară şi în iniţiativele legislative. Orice parlamentar are dreptul la o iniţiativă legislativă, dar este nevoie de o minimă condiţie ca înainte să o depună să o prezinte la grup să vadă dacă cumva, poate grupul susţine şi poate grupul ajută să formuleze textele în concordanţă cu rigorile legislative”, a subliniat Liviu Dragnea.


Citește și: Comisia Juridică a amânat discutarea amendamentelor propuse de Șerban Nicolae. Cum justifică senatorul PSD intenția lui de a grația pedepsele pentru corupție

"N-a fost nimic spectaculos, nimic ascuns. Am auzit și speculația că aș fi așteptat să fie plecat Liviu Dragnea din țară. Nu cred că partidul îmi va cere să retrag  amendamentele, poate cel mult să nu le susţină. Dacă PSD va decide ca amendamentele mele să nu fie votate, aceasta va fi decizia", a spus senatorul Șerban Nicolae.


 

Imediat după ce Șerban Nicolae a confirmat că are propuneri de modificare a proiectului Legii grațierii, Liviu Dragnea a spus că nu este de acord cu ele. Șerban Nicolae a replicat că Liviu Dragnea a vorbit doar în nume personal, nu în numele întregului PSD, și a insistat că în partid au voie să existe mai multe opinii.

Amendamentele depuse luni de senatorul Șerban Nicolae ar permite ca persoanele condamnate pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu să fie grațiate.

Senatorul Nicolae și-a motivat propunerea explicând că închisorile sunt prea aglomerate și că el nu crede că ”cei care sunt corupţi trebuie să stea trei într-un pat în condiţii de igrasie, de igienă precară”.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...