10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechKelemen Hunor cere ca viitorul Minister al Culturii să aibă un compartiment...

Kelemen Hunor cere ca viitorul Minister al Culturii să aibă un compartiment special care să se ocupe de minorități

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți că schimbarea denumirii Ministerului Culturii va lăsa “un gust amar” în cazul în care nu va exista în interiorul acestei instituții și o structură care să se ocupe de minoritățile naționale, informează Agerpres.

Precizarea a fost făcută în contextul în care viitoarea denumire a Ministerului Culturii, conform noii formule guvernamentale, este Ministerul Culturii și Identității Naționale.

“Am avut o discuție legată de denumirea Ministerului Culturii. Noi am spus că conținutul este important, dar nu putem să nu vorbim și despre simboluri și simbolurile au un rol important în politică și în viața fiecărui om. Schimbarea denumirii, dacă nu se găsește în structura Ministerului Culturii o entitate care se va ocupa și de minoritățile naționale, atunci această denumire va lăsa un gust amar, va însemna că se gândește cel care a făcut această propunere doar la români, nu și la minoritățile etnice, nu și la maghiari, nu și la celelalte 18 minorități din România”, a spus Kelemen Hunor la finalul ședinței grupurilor parlamentare ale UDMR.

El a precizat că UDMR a propus crearea unei structuri în interiorul ministerului care să se ocupe și de minoritățile naționale, de protecția identității acestora și de cultura lor.

“Răspunsul a fost pozitiv și din partea domnului Dragnea, și din partea domnilor Tăriceanu și Constantin, și din partea premierului desemnat, Sorin Grindeanu”, a adăugat liderul UDMR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă