11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechSocial-democrații au făcut zid în jurul colegului lor, deputatul Eugen Bejinariu. De...

Social-democrații au făcut zid în jurul colegului lor, deputatul Eugen Bejinariu. De șase luni, alesul stă cu imunitatea intactă. Procurorii îl acuză că a cauzat statului un prejudiciu de aproape 70 milioane de dolari

Urmărirea penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost solicitată de DNA încă din noiembrie anul trecut. Însă, social-democrații au recurs la un lung șir de tertipuri pentru a-și salva colegul de partid.

Comisia juridică a Camerei Deputaților va recomanda plenului să voteze împotriva cererii DNA de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu în dosarul ”Microsoft 2”. Solicitarea DNA a fost avizată negativ, doar PNL și USR votând în favoarea acesteia, în timp ce PSD, ALDE și UDMR s-au opus.

 
„Cu 16 voturi pentru, şapte voturi împotrivă şi o abţinere, comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală, întrucât solicitarea este pentru infracţiunea 13, indice 2, din Legea 78/2000, infracţiune care nu exista la data comiterii faptei. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004”, a argumentat Eugen Nicolicea (PSD), președintele Comisiei juridice.
 
Chiar dacă avizul comisiei este consultativ, poziționarea coaliției majoritare este semnificativă pentru ceea ce urmează la plen, care va lua decizia. Mai ales că avizul negativ de ieri vine după șase luni de zile în care deputații PSD au apelat la toate armele pentru a-și proteja colegul.
 
Solicitarea DNA a fost depusă la Parlament în noiembrie 2016 și atunci Comisia juridică a dat aviz pozitiv. „Probabil persoanele implicate, mă refer la Parchet, avocaţi, colegi de-ai mei, nu au sesizat acest lucru. Acum a fost sesizat”, a explicat Nicolicea diferența dintre cele două recomandări. De menționat că Nicolicea era și în noiembrie anul trecut tot membru al Comisiei juridice.
 
Amânări repetate
 
La vremea respectivă, însă, raportul comisiei nu a mai fost discutat din plen, din cauza lipsei de cvorum, atât pe 28 noiembrie cât și pe 5 decembrie. Social-democrații s-au distanțat, doar verbal, de colegul lor, pe durata campaniei electorale, deși acesta era candidat pe listele PSD. Secretarul general al PSD Marian Neacșu i-a cerut lui Eugen Bejinariu „în mod ferm” demisia din Parlament, anunțând că, în caz contrar, acesta va fi exclus din PSD.
 
Fermitatea verbală s-a epuizat după alegeri, Bejinariu obținând un nou mandat de deputat. Pe 5 ianuarie, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea (PSD) , anunța că solicitarea DNA va intra pe ordinea de zi a plenului în februarie, la începutul sesiunii ordinare. Însă, deputații nu s-au atins de cazul Bejinariu, în ciuda unei noi promisiuni a lui Liviu Dragnea. Acesta a afirmat și pe 14 februarie că solicitarea DNA „va fi votată curând”.
Pe 3 aprilie, Camera Deputaţilor a votat retrimiterea la Comisia juridică a solicitării, pe baza unei solicitări a aceluiași Eugen Nicolicea. Acesta a invocat un  „incident procedural” – faptul că legea nu prevede explicit că „astfel de acte” ale vechiului Parlament îşi urmează cursul în noul Legislativ.   El a menționat faptul că raportul trimis plenului este făcut de o comisie care nu mai există.
După o lună, Eugen Nicolicea i-a cerut procurorului general să trimită o nouă cerere, în care să precizeze dacă Bejinariu mai este încadrat în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile în care CCR a emis o decizie în legătură cu această infracţiune.
 
Pe 15 mai, procurorul general Augustin Lazăr i-a transmis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în care i-a adresat rugămintea de a urgenta procedurile în cazul solicitării de începere a urmării penale în cazul deputatului Bejinariu.

Prejudiciu de aproape 70 de milioane de dolari

 
Procurorii DNA îl acuză pe Bejinariu de au abuz în serviciu, săvârșit în  perioada 2003-2004 când acesta a fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.
 
El este acuzat că a încălcat dispozițiilor privind achizițiile publice, provocând un prejudiciu de 66.965.343 de dolari. El a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens, a unui contract de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, pentru evitarea organizării unei licitații publice.
 
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă