16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechDeputatul PNL Dănuț Culețu, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, a...

Deputatul PNL Dănuț Culețu, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, a demisionat din Parlament

Deputatul PNL Dănuț Culețu a demisionat din Parlament și s-a suspendat din funcțiile deținute în partid, întrucât că nu vrea să fie o țintă pentru adversarii politici și nici o povară pentru liberali, informează Mediafax.

“Nu vreau să fiu o țintă pentru adversarii politici și autorități, mai mult sau mai puțin formale, și nici o povară pentru Partidul Național Liberal al cărui membru sunt din anul 1990. În acest sens, am decis să îmi depun demisia din Parlamentul României, la fel cum am decis să dau curs noilor prevederi ale statului PNL și să mă autosuspend din funcțiile deținute în acest partid”, a transmis Dănuț Culețu, miercuri, într-un comunicat de presă.

De altfel, demisia lui Culețu a fost anunțată, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, de președintele Valeriu Zgonea, care a precizat că proiectul de hotărâre privind vacantarea locului de deputat urmează să fie supus la vot.

La începutul acestui an, Dănuț Culețu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru abuz în serviciu privind fapte comise în perioada în care era prefect al judeţului Constanţa.

Potrivit anchetatorilor, în 27 septembrie 2006, Dănuț Culețu, în calitate de preşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar Constanţa, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a propus şi a determinat adoptarea unei hotărâri, fără a o supune la vot, validând, în mod ilegal, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafaţă de 656,76 de hectare aparţinând Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, în favoarea unor persoane care nu au făcut dovada că au deţinut terenuri în zona respectivă.

În acest fel, arăta DNA, a fost adus un prejudiciu de 1.050.816 lei staţiunii de cercetare, precum şi un folos necuvenit de aceeaşi valoare persoanelor cărora li s-au restituit ilegal terenurile.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, precum și Gabriel Gheţu, la data faptelor şef al Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă la Administraţia Domeniilor Statului – Reprezentanţa Teritorială Constanţa, Stere Sponte, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa şi de membru în Comisia Judeţeană de Fond Funciar Constanţa, dar şi Titus Găgeatu, la data faptelor consilier la Compartimentul Urmărirea Actelor cu Caracter Reparatoriu – Direcţia Verificarea Legalităţii, a Aplicării Actelor Normative şi Contencios Administrativ din cadrul Prefecturii Constanţa. Cei patru sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.

Pentru recuperarea prejudiciului, bunurile inculpaţilor au fost puse sub sechestru. Dosarul va fi judecat de instanţa supremă.

Dănuț Culețu a fost prefect al județului Constanța între anii 2005 – 2009. El a demisionat din PNL în mai 2010, acuzând modul în care s-au desfășurat alegerile pentru președinția organizației municipale a partidului.

În 2012, Dănuț Culețu a revenit în politică, preluând conducerea organizației județene a partidului Forța Civică.

La alegerile parlamentare din anul 2012, el a candidat pentru un post de deputat în Colegiul 9 din Constanța din partea Alianței România Dreaptă, reușind să ajungă în Parlament după redistribuire, el clasându-se pe locul al doilea, cu 24,05 la sută din voturi, după candidatul USL, Remus Cernea.

Culețu redevine membru PNL, după fuziunile dintre PDL și Forța Civică, respectiv PNL și PDL.

Din 20 februarie 2015, Culețu era membru în Consiliu Județean Executiv al PNL Constanța.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă