11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăTechDeclarațiile de avere ale viitorilor parlamentari. Averea lui Traian Băsescu a înflorit...

Declarațiile de avere ale viitorilor parlamentari. Averea lui Traian Băsescu a înflorit după plecarea de la Cotroceni. Ecaterina Andronescu are o avuție de trei ori mai mare decât celebrul neurochirurg Leon Dănăilă

Agenția Națională de Integritate (ANI) a început să publice declarațiile de avere și interese ale candidaților la alegerile parlamentare. Ecaterina Andronescu – locul I pe lista PSD pentru Senat – a avut venituri de 290.000 de lei, în anul 2015.

Fostul președinte Băsescu, avere peste 200.000 euro

Sumele deținute în conturi de Băsescu s-au majorat cu circa 200.000 de euro, iar colecția sa de ceasuri și de bijuterii a crescut în valoare. În plus, veniturile sale sunt substanțial mai mari, întrucât el beneficiază de o indemnizație egală cu cea de șef al statului. În august 2015, premierul interimar Gabriel Oprea a majorat, prin ordonanță guvernamentală, cu circa 350% indemnizațiile unui grup de 69 de demnitari, printre care și președintele României.

Dacă în decembrie 2014, când a plecat de la Cotroceni, Băsescu avea în conturi circa 73.000 de dolari, acum el declară circa 220.000 de euro în diferite conturi, plus 57.000 de dolari. O parte din sumă provine probabil din vânzarea unui apartament din Constanța, pentru care a primit 38.000 de euro. O altă noutate este un împrumut acordat în nume personal fiicei sale Ioana Băsescu.

Împrumutul, în valoare de 565.000 de lei, a fost acordat în iulie 2014 – deci nu apare în declarațiile de avere din perioada în care a fost președintele României, care acoperă anul financiar precedent – și a fost returnat integral în 2015. În plus, colecția de ceasuri a actualului lider PMP a crescut în valoare cu 5.000 de euro, iar cea de bijuterii cu 3.000 de euro. Veniturile lui Băsescu sunt: 68.200 lei – pensia pe ultimele 22 de luni, precum și 208.215 lei -, indemnizația de fost președinte, tot pe o perioadă de 22 de luni, adică de la plecarea de la Cotroceni până în octombrie 2016. Potrivit legii foștilor șefi de stat, el are dreptul la locuință de la RA-APPS, costurile de întreținere fiind acoperite de stat, precum și de mașină și escortă de la SPP. Traian Băsescu nu a putut fi contactat pentru a explica de unde provine suma acordată cu împrumut fiicei sale. 

Săftoiu l-a vândut bine pe fostul șef

Interesant este că, în anul 2015, fosta sa consilieră Adriana Săftoiu, acum prima pe lista PNL pentru Senat în circumscripția București, trăiește, indirect, de pe urma lui Băsescu. Potrivit declarației de avere, principalul ei venit a constat în drepturile de autor de pe urma cărții „Cronică de Cotroceni”: 41.757 lei. „Probabil nu mai e o perioadă în care mai sunt și alte surse de venituri, și atunci să îți încalci onestitatea față de un om care a avut încredere în tine. (…) Cu toți consilierii am avut despărțiri amiabile, cu Adriana Săftoiu e mult mai complicată motivația și nu aș intra în ea”, a declarat Traian Băsescu la apariția acestei cărți, în care i se făcea un portret defavorabil. În 2015, Adriana Săftoiu a mai beneficiat de pensia alimentară de 12.000 de lei (ea a divorțat de Claudiu Săftoiu) și 10.000 de lei în calitate de director la Strategist SRL. În schimb, ea are de returnat, până în 2031, un împrumut de 115.000 de euro.

Un alt personaj interesant care depune pentru prima oară o declarație de avere este Andreea Cosma, fiica fostului baron de Prahova Mircea Cosma. Căsătorită cu un om de afaceri libanez – deși presa tabloidă susține că sunt separați –, ea primește de la acesta circa 2.000 de dolari pe lună, pentru copilul lor. Banii vin din Arabia Saudită. În calitate de notar, ea a avut un venit de circa 10.000 de lei pe lună, în 2015. De altfel, majoritatea bunurilor Andreei Cosma aparțin de fapt fiicei sale, Cosma Saad Chloe, inclusiv un apartament de peste 200 mp în București și un cont bancar de 138.000 dolari.

Profesorul Dănăilă, mai sărac decât Andronescu

A devenit publică și declarația de avere a profesorului Leon Dănăilă, neurochirurgul care candidează  pentru PNL, la Senat, în circumscripția București. El nu deține o locuință, nu are terenuri, nu are nici un împrumut de restituit. Deține la CEC suma de 70.000 de lei. În 2015, veniturile sale au fost de 122.000 de lei: 18.000 de lei de la Academia de Științe Medicale, 37.200 de lei de la Institutul de Neurologie și 67.200 de la Academia Română.

Adversara sa directă, Ecaterina Andronescu (locul I pe lista social-democraților pentru Senat, București) a avut venituri de 290.000 de lei, în anul 2015, mai mult decât dublu. Andronescu a strâns bani de la Senat, din proiecte de cercetare, de la Academia Oamenilor de Știință și din decizii judecătorești nespecificate. Și ea ține banii la CEC, dar are de trei ori mai mult decât celebrul neurochirurg: 211.000 de lei.   

Milionarii necunoscuți care candidează în provincie

Declarațiile de avere arată că și dincolo de granița Bucureștiului se află mulți candidați cu averi impresionante. Unul dintre cei mai bogați candidați este Liviu Tit Brăiloiu, primul pe lista PSD pentru Senat, la Constanța. El deține un teren de minigolf în Mamaia, în valoare de trei milioane euro, și un teren în Constanța de 1,8 milioane euro, ceasuri de 280.000 de euro, arme de vânătoare și de colecție de 100.000 de euro, tablouri și opere de artă de 350.000 de euro, bijuterii și pietre prețioase de 430.000 de euro, plus sume la purtător de 5 milioane euro.

Brăiloiu a împrumutat o societate comercială (un complex hotelier din Mamaia) cu 40 de milioane de euro, precum și alte SRL-uri, cu circa 3 milioane euro. Iulian Iancu, locul 1 PSD la Camera Deputaților, are cinci terenuri în Mediaș, București, Sovata, Moeciu. Cristina Dumitrache, tot de la PSD, deține tablouri, icoane, bijuterii, mobilier și ceasuri estimate la aproape 400.000 de euro, iar Gigi Chiru, ALDE, are bijuterii, obiecte de artă și tablouri de 175.000 de lei. Chiru este acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită de 1.800.000 de euro, în 2010 și 2011, și că sumele nu sunt trecute în declarațiile de avere.

PNL Constanța îl propune în Parlament pe omul de afaceri Robert Boroianu. Acționar la o firmă cu 275 de angajați, acesta a raportat, în declarația de avere, venituri de 781.348 lei, provenite, în cea mai mare parte, din restituirea împrumutului de creditare a societăţii Gepeto Impex SA.

Averea, pe numele copiilor

La Galați, cele mai mari controverse sunt iscate de averea senatorului ALDE Eugen Durbacă, acum candidat pentru un mandat de deputat. În vârstă de 73 de ani, Durbacă a făcut politică și înainte și după 1989. După revoluție a fost 22 de ani primar al Galațiului, președinte al CJ și senator. Potrivit declarației de avere, e sărac și cinstit, având doar o locuință pe care o împarte cu soția și plasamente de vreo 200.000 lei în firmele familiei. Nu are nici măcar mașină. În realitate, are un veritabil imperiu imobiliar, format din 3 blocuri, 4 benzinării, un magazin, toate trecute în patrimoniul celor 3-4 firme sau pe numele copiilor.

Dintre candidații din județul Cluj, actualul senator PNL Marius Nicoară pare cel mai bogat. Marius Nicoară ocupă și locul 1 pe lista candidaților PNL la Senat. Cel mai important element al averii lui Marius Nicoară este reprezentat de acțiunile pe care le deține la diferite societăți și a căror valoare cumulată se ridică la 6,32 milioane de lei. Dintre candidații la Camera Deputaților, cea mai bogată este Steluța Cătăniciu, care se află pe primul loc pe lista ALDE. Ea are patru terenuri, dintre care unul pe Valea Fânațelor, unul în Florești și două în Sălicea.

De asemenea, ea are o casă în Cluj-Napoca, un apartament în Cluj-Napoca și opt apartamente în Florești. Steluța Cătăniciu are și o mașină Mercedes. Cu o sentinţă judecătorească definitivă de conflict de interese, lidera ALDE Cluj, Steluţa Cătăniciu are interdicţie de a mai ocupa vreo funcţie eligibilă timp de trei ani de la încheierea actualului mandat de deputat. Cu toate acestea, BEJ Cluj i-a acceptat candidatura.

Dintre candidații maghiari din Cluj, Attila Laszlo, care deschide lista la Senat, are cinci terenuri, dintre care două în Cluj-Napoca și trei în satul Mărculeni. De asemenea, el are două case în Cluj-Napoca și o casă de vacanță în Mărculeni. Un venit important al familiei Laszlo este cel generat de compania privată Cosmetic Plant, condusă de soția senatorului UDMR. 

Cele mai citite

Oțelul – „U” Cluj 1-0! Trupa lui Dorinel Munteanu, un nou succes în fața „Șepcilor Roșii”

Oţelul Galaţi a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 1-0, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Ligii 1. La...

Ion Țiriac va construi o arenă de tenis la Otopeni: “Se face, dar durează birocraţia”

Ion Țiriac a anunțat, după finala de la Țiriac Open, că intenționează să construiască o arenă de tenis la Otopeni, care să găzduiască turneul...

Milano, la un pas de a interzice vânzarea de pizza sau înghețată după miezul nopții

Liderii din Milano au fost acuzați că au pornit un război împotriva mâncării la pachet (n.r. sistemul to go), printre care se numără și...
Ultima oră
Pe aceeași temă