10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăTechFOTO. Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales președinte al ALDE. Varujan Vosganian, Grațiela...

FOTO. Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales președinte al ALDE. Varujan Vosganian, Grațiela Gavrilescu și Teodor Meleșcanu, printre vicepreședinții aleși ai ALDE

Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales sâmbătă președintele ALDE, el fiind unicul candidat pentru această funcție în partid, transmite Agerpres.

Delegații Congresului ALDE l-au votat pe Tăriceanu, prin vot electronic, cu 1.065 voturi pentru, din 1.094 exprimate. Vicepremierul Grațiela Gavrilescu, ministrul Energiei, Toma Petcu, deputații Andrei Gerea și Varujan Vosganian și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, se enumeră printre vicepreședinții partidului.

"Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales sâmbătă, 22 aprilie a.c., președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), acesta fiind votat de majoritatea celor 1094 delegați prezenți la congresul partidului, obținând 1065 voturi pentru.

Congresul Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), reunit în zilele de 21 și 22 aprilie, la Palatul Parlamentului, a decis noua structură de conducere a partidului. În urma votului exercitat de participanții la congres s-au stabilit numele persoanelor care vor ocupa funcțiile de prim-vicepreședinți, vicepreședinți ai partidului și de membri în Biroul Politic Executiv.

Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 16 vicepreședinți și un Birou Politic Executiv cu 17 membri și 12 membri supleanți", transmite ALDE prin intermediul contului da Facebook.

Dintre cei 33 de membri ai Biroului Politic Executiv, 16 sunt vicepreședinți și 17 sunt membri, arată Agerpres.

Votul a fost electronic, iar cei care au obținut cele mai multe voturi, în ordine descrescătoare, au devenit vicepreședinți — primii 16, iar următorii 17 — membri.

Vicepreședinții sunt: Grațiela Gavrilescu, Teodor Meleșcanu, Andrei Gerea, Varujan Vosganian, Constantin Avram, Steluța Cătăniciu, Toma Petcu, Ovidiu Silaghi, Alexandru Băișanu, Ioan Țintean, Mihai Nița, Marian Cucșa, Mircea Moloț, Ion Cupă, Nicolae Nasta, Dumitru Lovin.

Ceilalți membri aleși au fost: Daniel Chițoiu, Dian Popescu, Mircea Mina, Viorel Ilie, Viorel Palașcă, Marius Popa, Ioan Ciugulea, Cornelia Negruț, Cristian Dima, Jean Tucan, Ionel Cel-Mare, Florică Calotă, Ioan Lazăr, Remus Borza, Radu Cojocaru, Marius Mateescu, Cătălin Harnagea.

De asemenea, au fost aleși 12 membri supleanți.

Votarea președintelui și a structurilor de conducere statutare ale partidului s-a desfășurat pe parcursul a patru ore, iar până la comunicarea rezultatelor a mai durat o oră și jumătate.

"Mi s-a părut foarte simplă și eficientă această modalitate de vot electronic. E prima dată când o folosesc la Congres și mă bucură că colegii mei din secretariatul general s-au preocupat să rezolve problema în acest fel, fără clasicele buletine, scrise, încercuite, tăiate", a spus președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

 

Cele mai citite

TikTok Lite ar putea fi suspendat în Europa, spun autoritățile de reglementare din UE

O caracteristică cheie a noii aplicații TikTok, TikTok Lite, ar putea fi suspendată în Uniunea Europeană dacă oficialii companiei nu aduc argumente cu privire...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

„El Clasico”, decis în prelungiri! Golul lui Jude Bellingham o duce pe Real Madrid aproape de un nou titlu

Real Madrid este foarte de a-și adjudeca al 36-lea titlu din istorie după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în marele derby contra...
Ultima oră
Pe aceeași temă